"hai iubito in poeme
sa fugim cu pas de iele
noaptea-i cimitir de stele"
N. Stanescu

Ești tu, buna mea prietenă , sau mi se năzare?
Vezi, în tot acest răstimp mi te-am imaginat rugându-te
luând la rând mănăstirile,ingenunchind ,vărsând lacrimi amare
bătând mătănii la sfintele icoane,cernită si căinându-te:
"Aștept invierea mortilor si viata veacului ce va să vie"
ora care o să ne apropie

Oho, buna mea prietenă, dulce gând:
un cimitir al elefantilor fără umbră
in care să ne regăsim
un cimitir pentru marii păcatoși ai lumii
pentru ei, oamenii fara rost
un cimitir al făpturilor fără prezență
un cimitir al poveștilor oamenilor fără cuvânt
un cimitir al oamenilor fără poveste
al oamenilor incomplet vertebrați
al trădătorilor, criminalilor feroci
al mincinosilor, al inșelaților in dragoste
pentru intestinele lor murdare un locșor la lumină,o ieșire din gropniță, un ceva pentru
măruntaiele acestei umanitați
pentru râpele din suflet
pentru spasmele ei
(altele decât găurile din șușa si zgârciurile din pate)
cocoașele,
opintelile,
spinii,
excrescențele de tot felul:
amintiri, nostalgie,vină,noroi svârlit pe ventilator,ură.

Un cimitir al oamenilor fara sex
al oamenilor fără varstă
un cimitir in care se râde, cântă și dansează
si se rostesc poeme
si se spun prostioare...
iar târziu in noapte
proscrișii se strecoara in pătuțurile lor din piatră
si torc duși.