eu nu am ascuns nimic,
am iubit ca noiembrie,
până la ultima frunză,
și m-am îndoit ca lebăda mută,
din melancolie în melancolie...
până la viscolul unei seri de poezie,
cu rime de echer pe un guler tăiat.
m-am trezit plină de azi și sânge!
dorind să-mi vând nisipul roșu...
unei clepsidre ce strigă de din tine.
și mi-a ieșit în cale adevăratul viscol!
stânga, arhanghel, dreapta, arhanghel,
plecând cu mine spre „vara iernii”...
dorind să-mi vând întunericul gândit.
miercurile mov, lacrimile sânilor...
vinerile negre, amintirile palmelor!
ei vor să uit orele din coarne de taur,
ei vor să dorm ușor, vis verde, abur
enigmatic, șapte șoapte de cochilie!

3 noiembrie 2009, 18:00