Sunt mulți ce spun că marea cântă,
Însă eu știu că marea plânge
La maluri, când mereu e-nfrântă
Prin valul ei care se frânge.

Și spuma-n boabe efemere,
Stă ca o palidă-ncercare
De a aduce mângâiere,
Chiar pentru valul care moare.

Și-alt val ce vine după el,
După acel care-a pierit,
În spuma lui s-a prăpădit
Și tânguirile-s la fel.

Din când, în când,marea se-ncruntă
Și cu tridentul lui Neptun,
Purtat de un talaz nebun,
Doboară malul ce-o înfruntă.

Un val, pe drumul lui purtat,
Își duce-aceeași încercare,
Dar numai el, el singur moare,
Chiar dacă altul l-a urmat.

Și dacă vei privi la maluri,
De vei privi la orice val,
Vei înțelege că la mal
Se sfarmă multe idealuri.

Oare ce-ar fi, dacă pe mare,
Cu toții ne-am gândi la mal
Și-am frânge orice ideal
Și-am renunța la încercare ?

Atunci și viața, ca și marea,
Ar fi o baltă muribundă,
Fără fiorul dat de-o undă,
Care înseamnă încercarea,

Căci iată! Spuma de la valuri
Se va-ntări la mal de mare,
Atât cât lasă fiecare,
În lupta pentru idealuri.