apa rece ca gheața stinge focul ce mă încojoară
zidurile se prăbușesc ca într-o goană înspre pământ
moartea răscolește prin cenușă bântuind prin unghere
o febră ciudată rătăcește la întâmplare pe străzile cenușii
vârtejul nopții mă prinde întunecându-mi privirea
îmbrăcămintea impecabilă capătă iz de cimitir alunec spre abis
cerul își deșartă morții peste străzile orașului soldații văzduhului triumfă
venele mi se încolăcesc în jurul gâtului îmi sugrumă auzul
strigătele se deșartă furișându-se în trupu-mi
mii de capete rânjesc prin porii pielii mă divizez în fii fiilor mei
paralizându-mi cuvintele suflarea și mai ales strigătul
par o victimă neajutorată mama mă privește zâmbindu-mi
căldura mi se urcă spre creștet prin oasele măcinate de beție
mi se scurg mațele în brațele-i melancolice
umerii tremură sub greutatea hainelor transpirate
degetele sunt ca niște perfuzoare conectate la pvinițele hidratante
moi unghiile în sângele pruncilor striviți de șenile
desenez săgeți aruncându-le spre cer
imaginile rup realitatea sămânța otrăvită încolțește sub epiderma capului
în învălmășeală disting chipul feciorelnic
urmăresc cu ochii iscoditori silueta-i zveltă
părul îi acoperă umerii ca într-o mantie
exicitat de eleganța și frumusețea umbrei zdrongăie pașii peste leșuri
respirația și scâncetul se strivesc sub trupu-mi
ochii ieșiți din orbite mă lovesc peste obraz ca niște crengi uscate
am posedat-o de câteva ori așa fără suflare nu mi se mai împotrivea
spre dimineață am așezat-o în brațele râului pregătită de ceremonie
ștergându-mi urmele abia am reușit să mă uit la mine