Contradictoriu de grea e ziua de iarnă pierdută aievea pe undeva de curând aflată postumă…
De ce se aseamănă samânța de dovleac cu sămânța de bumbac timpuriu și târziu de terminat lucrul pe ogoarele desțelinate pe traiectoria ploilor torențiale din zile toride de nori plumburii capricioși morocanoși pedepsei cu moartea pentru lățimea de scânduri de tablă unduită de vânturi de seară, capricornuri și stele căzătoare desrobite de ordinea cosmică veșnic de trecătoare. Nimic nu e real decât relativ de frumos și de înspăimântător de meticulos, perdele arse cu țigara aprinsă din greșeală după amiaza încărcată de singurătate, de momentul oportum de carte, de Sartre, de oboseală, de cancelarie, de sărbătoare …
În neștire ne trădăm pe noi înșine prin politețe fără revelație, diligentia ochiului parcurge distanțe înflorite de cafea cu lapte și cititorul în zaț ne spune trecutul și viitorul la fel de banale și de nefericite…
Între plictis și oboseală, dintre trăire ad nauseam și dorință de moarte, ne împleticim prin noroaie și mizerii morale spre apocalips…
De altfel, nu e decât egoism …