poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-15 | |
Prima zi de toamnă
S-a ivit în goană. Îmi ciocăne-n poartă Și mă cheamă-ndată Să cobor la ea Pe-un cârcel de vie, Pe-o frunză-arămie, Să bem o cafea. Dis-de-dimineață Toamna mă trezește Bocănind zurlie La ferestre. Mă gătesc de zor Și-alerg spre foișor Unde mă așteaptă În față cu-o ceașcă, Să îmi povestească Cum să primenească Cărarea spre stele- Dorurile mele, Scara către lună- Inimă nebună, Poteca spre soare- O dragoste mare, Drumeagul spre tine- Rătăcind prin lume. Parfum de gutuie Pe nări mă mângâie, Struguri roșiori Mă pudrează-n obrăjori, Soarele de-amiază Ochii îmi fardează Broderii de flori Mă-mbracă-n culori Frunze-aștern pe jos Un covor pufos. Gâzele-n grădină Sfios se închină. Toamna asta dulce Dragoste mi-aduce Mă privește cu emfază Și-n cafea îmi picurează Un mărgean De-alean, Boabe de mohor Cu mult dor, Praf de chihlimbar Iubire scăldată-n nectar. Se ridică dintr-odată Strânge trena minunată De roade-ncărcată Și-un cântecel îngânând Pleacă-n lume galopând. De departe îmi șoptește Ștrengărește: Pe curând! (1 sept 2009)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate