Din zări se-aude vuiet de furtună
Pământul e încins și-nfierbântat
Nori negri din apus, se cam adună
Se simte apa-n aerul uscat

În depărtare pomii leneși se îndoaie
Și frunzele încep ușor, să zboare
Se roagă toți acum să vin-o ploaie
S-alunge setea și mirosul de sudoare

Treptat se-ntunecă tot orizontul
Și apa-ncepe a biciui tărâna
Se udă praful, nu-l ridică vântul
Începe de acum furtuna!

Nu se mai vede-n zare decât apă
Șiroaie curg iar streașina cam geme
O babă cu cartofii se îndoapă
Și-și face cruci, zici că sunt scheme

Copiii au lipit de geamuri nasul
Clipesc la fulgerul ivit în zare
Când bubuie însă iau iute pasul
Și fug în pat, exact ca la culcare

E bucurie și deopotrivă frică
E totul negru, amenințător
Simți păru-n cap cum se ridică
Căci vuietul acum e-asurzitor

Apare-ncet în zarea-ndepărtată
Un petic de lumină aurie
Iar el începe-a se mări îndată
Și-i semn că soarele o să revie

S-a domolit ușor furtuna rea
Se luminează-ndată întreg cerul
Iar ploaia, acum calmă, o să stea
A dispărut și frica și misterul

Deja e liniștit tot orizontul
Se-aude ciripit de rândunele
Miros de abur, învăluie pământul
Ce-a sfârâit adânc, până-n prăsele

Copiii au ieșit voioși la joacă
În casă, baba doarme răcorită
Visează că și ziua o să treacă
Și o să aibă noaptea mai tihnită

Ne dă natura câte o povață
Că totul vine, dar și pleacă
Exact așa este in viață
Necazul vine....o să treacă!