Acum cind vorbesc cu voi, nimeni nu ma mai ințelege.
Chiar și cel care imi asculta telefoanele,
Obosit de geografia literaturii mele,
A ieșit la pensie.
si mi-a impraștiat maldarele de cuvinte
cu care v-am chemat,
prin arhiva unitaților de frontiera.

Singura obsesie culturala care v-a mai ramas
E integrarea
Si coada la ciorba de burta atlantica.
Copiați cu hirtie de indigo
Cuvinte creponate din limba franceza
din care va faceți elicoptere de ciocolata Toblerone
pentru bataliile in care visați
Sa va pierdeti libertatea.

Pe mine ma-ți pierdut
Dar mi-ați pastrat copilaria,
și mama obosita de cintece de veghe balcanica.

Toamna doar ma mai întorc
prin padurile amintirilor,
La marginea orașului mereu neterminat
inconjurat de cimitire.
Pe unde pășesc îmi calc pe radacini,
si vița salbatica latra pe pereți
cuvinte de aducere aminte,
Cu litere chirilice
bolborosite de ciuperci veninoase.

La capatul tremvaiului 24
poposesc îndelung,
Dar nimeni nu mai vine sa ma ia de la școala.
Mama doar plecata prin stele
î-mi mai cara ghiozdanul
Cu abecedarul dragostei ei,
Pe care nu l-am invațat niciodata.

Iubirile s-au risipit si ele
ca nisipul într-o clepsidra rasturnata.
Păsarile, veșnicele păsari,
Paznicele cerului
Au incetat sa ma zboare și ele.

E o toamna lunga de peste douazeci de ani.
Unii cred, poate chiar mai mult,
Vorbesc de Sarmisegetuza.
Alții mai furioși,
ne amintesc de descalecari mai recente,
Duhnind a insurectie armata...

Copii doar nedumeriți
se uita la mine fara sa ma vada
și se duc în zori la o alta școala
și mai îdepartata,
Iar eu la telefon,
cu linia rupta
Vorbesc și acum cu o mama disparuta,
Nedumerita ca a trebuit sa ma nasca.