Ceața, ca un văl, se pune
Peste chipul toamnei bune.
Și, sub ea, se pierd în zare,
Dulci lumini de felinare.

Se așterne din văzduhuri,
Peste-ntinderi, pâlcuri-pâlcuri,
Și s-așază-ncetișor
Ca un puf de norișor.

Lăptoasă așa cum este,
Peste frunze împletește
Mii de boabe-lăcrămioare,
Salbă de mărgăritare...

Intri-n ea ca-ntr-o poveste.
N-are ușă, nici ferestre...
Și te pierzi, tot rătăcind,
Parc-ar fi un labirint!

Căci nu vezi nimic în jur,
Doar un alb imens și pur.
Păpădii plutesc ca norii
Înghițind toți trecătorii.

Uite-așa, cu văl pe ochi,
Baba-oarba poți să joci
Până scapi de ceața deasă,
Umedă și albicioasă.

Către ziuă, se ridică,
Vălul toamnei strânge-n pripă.
Lin și dulce ca o boare,
Se evaporă. Dispare...

(4 oct.2008)