Nemișcați
se priveau
dincolo de aparențe,
un dialog taciturn
înțeles doar de ei
într-o conversație fără cuvinte.

Fără haine, fără măști
în lumina caldă, străbătute ferești
curgătoare de gânduri răscolite
arzătoare de sete
sclipitoare dorință
deplină credință.

Amuțise și vântul ce bate la geam
nici cântec de pasăre crescută pe ram
și greieri ascultă;
cu degete delicate, perfect arcuite
vibrând la fiecare mângâiere dorită
într-un surâs ingenuu
a harpei plăcere.

Stăteau acolo de săptămâni
cu mintea deschisă
și suflet senin
doar el și ea
ca doi nebuni
ce se iubeau pe viață.

O contempla de la-nceput
" tu muză oare ce-ai făcut "
lipit mă simt de-al tău sărut
pierdut cum sunt o să mă sting,
flexionar al meu cuvânt
morfem pe buze-ngheață.

Dar ea cânta, cânta mereu
neobosită de amor
cu ochii limpezi de copilă
ce dilatau a sa pupilă
și îl privea necontenit
prin corzile de harpă.

- Poete spune-mi, gândul tău
de ce nu-l scrii în versul nou.
Te văd cu mintea rătăcită
sau cântecul meu te irită;
doar un cuvânt aștept să-mi spui
să rupă din tăcerea lui.

- Nu știu ce mi s-a întâmplat
sunt încă treaz, nu mă prefac
de jocul tău sunt inspirat
și muzica m-a fermecat
nu am cuvinte;
voi lăsa natura să vorbească de-aproape.