pe când zâmbea
tuturor monștrilor ce-l răpuneau
sau pe care-i răpusese deja
se trăgea din ei ca dintr-o frânghie
scăldându-se-n pârâuri de sânge

nu credea
și-i zâmbeau fluturi cu brațe mânjite
albatroși înotând ca ferestrele'n vise
și alte făpturi cu guri ca un pântec deschise
iar el cu dinții fisurați de cheaguri de sânge
răspundea
"I don't like myself
I like my reflexion, cause it's dead"

și apoi cădea
încercând zborul dintre linii restrânse
printre copaci de hârtie și resturi de pânză

în urma lui vântul mângâia macii din câmpul de flori
dar nici el nu-l credea
uneori

nici pre sine
murdar de ocrul oului crud
nu se credea îndeajuns
încât să se ucidă mai bine