Rămas în urmă stingher
Ce caută un suflet de fier
Pribeag și senin de durere e plin
Cu drag își aminte de primul suspin

Alături îi șade în negurul prag
Nebunii ce inundă stăpânul, ce-l trag
De marginile joase ale cămășii pustii
De marginile coapte ale iernii târzii

Timp după timp o cană cu vin
Se înjosește uriașul declin
Vara e seceta-i dintodeauna
Aproape armele, ruginită cununa

Șiroaiele curg iar durerea e mare
Cămara e plină speranța nu moare
Lovit după lovitură el caută scăpare
Pribeag și străin el nu căpăta alinare

În noaptea amară își coase el rana
Departe de prieteni, departe de mama
Continuă să ude cu lacrimi podeaua
Pământului aspru ce așterne poiana

Îl doare de el, dar de el alții nu-l dor
Cum râsul nebun se apropie de zor
Nu-i vine a crede delăsătoarea ispravă
În care se afundă în grabnica epavă

Rămas fără umbră, rămas tot în urmă
Își cheamă dorința ce șade la umbră
În doliu rămase aproapele și apele
Uriașă e vremea ce desparte noaptele

De sine neîncredere-și adună săracul
Neobișnuită-i e vremea, aproape ciudatul
Culoarea meschină clipește în pleoape
Șușotește viclean din fiece parte

Lovit dintr-o parte, înainte de noapte
Pe când veselia se purta prin minți coapte
Se-ncruntă deodată mirat de amarnic
Cu slovele-și împletește un culcuș strașnic

De-un bravnic baston se sprijină iute
Aruncă mizeria din sine ce pute
Nu cere, nu primește, nu are putere
În mâna-i întinsă ce singură geme

În adânc și dispreț, în cuget și-n preț
Își caută repede un sprijin măreț
Cum pupă piciorul Stăpânului drag
Ce-L privește crunt într-un imens sirarg

Privește cum poate cu capul în jos
Aproape e vremea cerinței și norul e gros
Jalnic se socoate, glasul din gânduri e grav
Tânguirea neauzită din sufletu-i gângav

Ridica-te și umblă, îmbrăcă-te și zburdă
Mă doare și mai atent fi vremea se tulbură
Te aud înainte de a-mi cere-Mi
Te ajut măi copile, doar spune-Mi

Comentariu la poezie:

- "Cu drag își aminte de primul suspin" - adică la cât de mare e suferința actuală, de primul suspin își aduce aminte cu drag
- "Nebunii" ce inundă stăpânul, ce-l trag - nebunii find ideile nebune ce-i inundă mintea
- "Lovit după lovitură" el caută scăpare - lovitură după lovitură
- "Pribeag și străin el nu căpătă alinare" - a ajuns așa pentru că a făcut niște fapte rele care l-au îndepărtat automat de semeni , "nu căpătă alinare" pentru că nu merită
- "Îl doare de el, dar de el alții nu-l dor" - lui îi pasa de el dar altora nu le pasa de el
- "Cum râsul nebun" se apropie de zor - el o ia razna
- "Nu-i vine a crede delăsătoarea ispravă" - nu-i vine să creadă că numai lui i se poate întâmplă așa ceva.
- "Își cheamă dorința ce șade la umbră" - ar vrea să facă ceva dar dorința stă la umbră nepăsătoare.
- "În doliu rămase aproapele și apele" - aproapele lui, prietenii îl considerau neexistent pentru ei
- "Uriașa e vremea ce desparte noaptele" - e departe distanța dintre el și cei buni, oamenii buni; departe fiind și distanța de la zi la noapte
- "Culoarea meschină" clipește în pleoape - gândul rău
- "Șușotește viclean" din fiece parte - demonii îl batjocoresc în minte
- "Lovit dintr-o parte, înainte de noapte" - noaptea fiind întâmplarea rea în care a ajuns, lovit înainte adică el era lovit și căzut înainte să cadă propiu-zis (căderea cu gândul)
- "Pe când veselia se purta prin minți coapte" - adică pe când el se distra și se bucura în relele care le făcea era lovit de cei răi
- "Se-ncruntă deodată" mirat de amarnic - se trezește brusc de la distracție la suferința păcatului
- "Cu slovele-și împletește un culcuș strașnic" - încearcă să-și restabilească stabilitatea după cădere
- "Aruncă mizeria" din sine ce pute - mizeria fiind păcatul, din viața lui
- "Nu cere, nu primește", "nu are putere" - nu cere pentru că știe că nu merită ajutor; nu are putere, e bolnav
- "În adânc și dispreț, în cuget și-n preț" - își evaluează greșeala
- "Își caută repede un sprijin măreț" - caută ajutoare
- "Privește cum poate cu capul în jos" - se smerește la maxim, încă de ar mai fi loc de smerenie, adică să primească Stăpânul pocăința lui aia puțină care e, că e de ajuns dacă e primită de Dumnezeu
- "Aproape e vremea cerinței norul e gros" - e aproape de Stăpân și îi poate cere orice; păcatul e mult
- "Jalnic se socoate, glasul din gânduri e grav" - îl mustră conștiința
- "Tânguirea neauzită" din "sufletu-i gângav" - tânguirea neauzită de Domnul a unui suflet amărât

Concluzie : Greșeala făcută l-a despărțit de oameni și de Dumnezeu ajungând părăsit și alungat. El se vede departe de casă și de principiile sale care cândva erau bune și vrea a se întoarce acasă ca fiul risipitor. El își istorisește viața grea din momentul săvârșirii păcatului și după păcat. Amețit de nebunia ce-i cuprinde mintea, el tânjește după o luminiță de bine care vine în sfârșit după o suferință și căutare îndelungată a lui Dumnezeu, a Salvatorului său.