ETERNITATE,


De-ai fi mai scurtă cu un ceas,
M-aș duce-n cuibul tău de lână
Ființa mea să-ți dau răvaș,
Înstrăinată să-mi rămână
Privirea rece, precum vântul
Și-n ochi săhelbele să-mi ardă
Pe veci, nevindecat pământul,
Să-mi facă loc, să nu mă piardă.

Eternitate,
Dacă-n minuscula ta brumă
Ne piepteni vârsta cu secunda
Alungă timpul și ne-ndrumă
Unde păcatul și osânda
N-au loc de zările nătânge
Și nici de suflul plin de viață,
Apoi mă-mbracă viu în sânge
Și te descoperă la față.