Copilaria mea a murit
întro zi
între Crăciun și Anul Nou.
În ziua aia, baba mea
s-a trezit,
și-a potolit orătăniile
și s-a apucat de treabă.
Mai întâi a golit soba.
A scos cenușa
și a dus-o în uliță
(să se astupe șleaurile!).
Și-a făcut goange cu vecinele
apoi, ostenită,
a scos apă și a intrat în casă,
să se primenească.
Așa a găsit-o
o vecină
după câteva ore:
întinsă în pat,
fără suflare
și zâmbind.