o iau spre fereastra ta... pe gândul unei atingeri cu șoapte ultraviolete. și respir primul vers... din poemul special aninat la intersecția obosită de travaliul ciorilor. mă amestec cu o fâșie care-și taie masca. nici ea nu se mai lățește cu aperitive zâmbitoare... și stau lângă culoarea roșie – simt cum se despică, fără lacrimi, anunțând o schimbare. emoția este scoasă din catalog și pedepsită! va trebui să te privesc fără semne de dor, fără alunecări pe pârtia viselor. și-atunci voi scrie pe buzele tale... sărutul nerăbdător, proaspăt scos din fântână... cu tot cu miez de noapte, ca să te răcorești prin mirările stelelor, lucind vesel că nu te-am uitat ferecat!

12 septembrie 2009, 01:23