Necunoscutul
Mi-azvârle adesea-n cale iepuri albi, clonați
din crâmpeie de amintiri si din tânjeli drogați
Ce se hlizesc continuu, ademenindu-mă la ei,
despăturindu-mi calea de inedite si invizibile alei

Rațiunea
dojenitor privind, palmele aspre si le freacă,
Iar spada lucitoare zvâcnindu-i brusc din teacă,
I-alungă înapoi în pălării adânci, obscure
împiedicându-le magia îmbietoare să mă fure..

Instinctul
Mai mai că ar vâna acele seducatoare visuri vii,
năluci ispititoare, din flori sălbatice născute,
sădite de dorințe retezate, scuturate pe câmpii,
rămase mereu bulbi, nepârguite, mute..

Eu
mi-aș atârna inima saltimbancă pe roți la infinit
să tremure plăpândă-n bătaie de cuțit;
Și corpul mi l-aș așeza în cutii mari, fermecate,
să fie înfiorat de săbii născătoare de pacate..

Rămân totuși pe loc acum, nu scap, nu fug,
nu ard din nou ce-am făurit, pe rug
Și las necunoscutu-mi necesar să mă domine
când evadez în fabulosul infinit din mine..