În joc fără noimă, sunt frunza pribeagă,
Prin pulberi albastre, letargică vină;
Alunec tăcută prin ierburi-rugină
Și-n zare m-acopăr cu toamna întreagă.

În joc fără noimă, sunt frunza pribeagă
Cu gustul de sare, din vremea verzuie;
Se reazimă gândul de noaptea ce suie
Spre ceasul străin, frigurat să-l culeagă.

În joc fără noimă, sunt frunza pribeagă,
Amiaza e stinsă și urna e veche;
Încet mă voi pierde în somn nepereche,
Uitarea uitării cu umbra beteagă...