Chiar dacă am căzut scrâșnind din dinți,
-durerea devenindu-mi expresie facială-
Vă cer solemn, să nu interveniți
Ca nu cumva, mai rău să mă doară.
Vă rog, lăsați tristețile în tihnă
Să-mi devoreze sufletul nătâng,
Nu vreau s-aud de hrană ori odihnă,
Vreau doar să mă lăsați să plâng
Pe umărul singurătății mele,
Asistat de palidele umbre
Ce pătrund -în cute de perdele-
Prin frigul locuinței insalubre.