cât timp au așteptat cu țărâna îmbrăcată pe dos

deșirând ochi cu ochi și rădăcină cu rădăcină

firul de iarbă

captive într-o închisoare de arbori și flori

sevă au curs neîncetat

pentru atingerea zborului

prin urme ne-au învățat liniștea

furând ploilor înțelepciunea căderii

și din fântâni ne-au lăsat să gustăm fericirea

cât să mai trecem o dată pe lângă inima

de piatră, inima lor

ne-am șters frunțile

am mers mai departe și au început

să vorbească despre plecări fără întoarceri

nimeni nu varsă o lacrimă

la monumentul umbrelor