poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-24 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Te plimbi în călușeii sângelui, ca scrânciob inima
De pe trapezul privirii se avântă în salt mortal zările Zările ca niște clopote se nesfârșesc dar acrobat vântul Jonglează elegant cu frunzele cu tăcerile Și în borcanul pieptului peștele glasului se încoardă. Caută în fund buruiana care să desfacă lacătele oceanelor Caută în sticlă poleiala și ca o pasăre lumina să înfrângă paiul ecoului Arată-se din unde obrazul scump precum la atingerea baghetei Orhestra prinde ca un cercel la urechea dirijorului sunetul așteptat Cheamă de la apus împărțitorul de semne, Cine să dezlege inscripțiile cometelor pe copacul văzduhului? Cheamă de la răsărit trâmbițele incendiilor. Cine să oprească hergheliile aruncate ca bretele peste umerii planetei? Cheamă de la miază-zi armatele albastre ale fluviilor Fundele de nisip înfloresc pe sânii de golfuri Și cu un glas farmecă valurile ca șerpii. Cheamă de la miază-noapte pădurile de viscol Miază-noapte șoim de zăpadă Miază-noapte în dantelă vultur. Cheamă turmele de elfanți când în trecerea lor au răsturnat pajiștile și codrii, Cheamă pantera urmărită de saltul brusc ca o ejaculare a tigrului, Lupii hămesiți dând târcoale focului, În jurul lui cinează cu sufletul pitulat ca o prepeliță căutătorii de aur Cheamă bizonii ca niște covoare negre peste savanele continentului Cheamă bufnițele aceste glande ale nopții Cheamă furtunile cascadele animale pitice și uriașe, Plantele, oceanele, Cheamă văzutul și nevăzutul Și întreabă-te: unde e spada care să răscolească măruntaiele înțelesului Unde e începutul unde e sfârșitul Care e rostul tău în temnița infinitului cetitorule Unde sunt clapele din care pipăitul tău să deștepte răspunsul RÃSPUNSUL ca o melodie încuiată în lemnul de abanos al flautului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate