Ciudat, parcă ieri desenam raze de soare,
parcă mai ieri înșiram fragii în paiul uscat,
ce trist, parcă mai ieri eram copil,
iar azi m-am trezit plin de responsabilități.
Oare universul e mulțumit de graba în care ne aruncă,
impotriva voinței noastre?
Oare eu sunt mulțumit de graba în care sunt prins?
Azi ființă și mâine neființă?
Da, de aceea înșir azi cuvinte, același joc al zeilor,
cu sufletul meu, prins între două jocuri cu același final.
Târziu, nu e și mai încep un joc, al treilea,
de a înșira amintiri până ce apusul se lasă și încă
o stea căzătoare se stinge în drumul ei spre neființă.
Ce joc...