Nu am nimic de spus în opera deschisă,
Cuvânt după cuvânt din gând desprins,
Lipsă de stele din părul tău,
Și gând plesnit pe un semnal de lemn.
Am blestemat gândul celui care m-a copiat,
Distins,
Floarea femeii a plâns el, în esență, fin,
Cu pleope moi și șterse,
Cu un închis var din geamul plin.
Acum am cerul fără nori și clar,
O picătură din lacrima ta veche,
Negru,
De lacrimi fără loc în visul ăsta plin.
Aș vrea să visez cu zâmbetul tău,
Curcubeu,
Și porți se deschid iar spre fostul infinit,
Morți dorite din cripta cea defectă,
Alb,
Nu mai vine dacă cerul nu mă plouă.