Să nu-mi spui de unde vii!
Lasă sufletul meu să creadă că ești o parte din mine,
O ramificație a alter ego-ului meu născut din femeie,
Deși cam intuiește bietul că ai plecat de acasă în ziua în care m-am născut,
În miezul verii, la îndemnul purtătoarei de vise din care ai crescut aici,
Ca nu cumva să devii muritor și să mă lipsești de curcubeul mistificat al dorinței.
Crede-mi bravura pătată de compromis pe care o ispășesc!
Eu nu cred în vrăji,
Dar ce să-i spun bietului miez de astral din care îmi trag nebunia:
Că te cheamă „tu”?
sau „el” ?
sau „acela” ?
sau „eu”?
sau”noi”???