Dacă ne ducem în cimitir,
Morții familiei se bucură
Ca o partidă de violonceliști trecută în opoziție
Când a luat foc sala Ateneului.
Intrăm în cimitir
Cu lumânarea clasică,
Arzând ca sala Ateneului,
Și cu flori.

Flori se aduc
Femeilor pe care vrei
Să le aduci
În pat,
Și ele să aducă
Pe lume
Un copil.
Se aduc flori la închiderea
Cursurilor școlare, universitare,
De ape,
De literatură comparată
Despre poetul Vintilă Ivănceanu și calul,
Cursurilor evenimentelor internaționale,
Al valutei internaționale,
Dar flori se aduc
Deosebit-osebit-cu deosebire
În cimitir, la morții familiei.
Și morții familiei se bucură
Strâns uniți.

Noi ne luăm genunchii în mâini
Și îi punem în fața mormintelor,
Și ne apucăm restul corpului
Și îl punem în genunchi,
Și ne luăm mâinile
Și le așezăm
În restul corpului,
Și ne luăm sufletul,
Și îl punem
Să tundă iarba crescută
Neregulat
Pe deasupra mormintelor,
Să șteargă crucea de nisip, mâzgă
Că de-aia este suflet,

Îl punem pe el
Sufletul,
Să ducă de acolo
Mucurile de țigară ale administratorului cimitirului,

Noi, în genunchi în fața morților familiei,
Noi, morții planificați,
Dând drumul din ochi la lacrimă,
(Există mai multe categorii de lacrimi
Dintre care ne permitem să amintim:

Lacrimi pentru pudoare,
Serbări școlare,
Unchi și mătuși,
Boxerul declarat K.O.

Dar cea mai semnificativă
Categorie de lacrimi:
Lacrimi pentru morții familiei)
Noi, în genunchi în fața morților familiei,
Noi morții planificați,
Și le-am strigat
Să n-aibă grijă,
Vom fi lângă ei
Cuminți
Cuminții cuminților,
Morți
Morții morților
Morții familiei.

Dar morții familiei
Nu ne acordau nici un credit,
De loc
Nu voiau să ne creadă,
Nici cât negrul sub unghie,
Nici cât albastrul sub unghie,
Nici cât propria lor națiune de morți sub unghie.

Și ne-au strigat
Că a fi mort
Înseamnă o cinste specială,
Înseamnă a conti, răsconti, răsrăscontinua
Cum, soarele-pământul - maimuțele-oamenii-zeii.