În ochi orbiți de sete, secătuți de dor
în evantai de gânduri, în dulcele fior
simt, încă, destrămarea careului de stele,
surpând trufașe vise, jucându-se cu ele.

Aștept! Și așteptarea rămâne rug aprins
în ritm lasciv; rămâne doar un dor nestins,
peste care a nins troiene de uitare,
ce-și ascunde cheie în străfund de mare.

Tăceri adânci,vibrând de geamăt surd
străbat imensitatea, săgeată de absurd
sfâșâind durere în particule de chin,
altar, în joc de iele, la care mă închin.