Colombei


ulysse que de jours pour rentrer dans itaque
Guillaume Apollinaire

heureux qui comme ulysse a fait un beau voyage
Joachim Du Bellay

ulysse je te veux au pays des lapons
B. Fondane

Τωυ ευεχ ?εςεσiηυ πολληυ οδου ηγθευ ?Οδυσσευς
παiδυος εψυ προ γαρ ηχε πατηρ αλλοι τε γερουτες
Homer, Odiseea, XXI, 20-21


1

îți închin un imn ție veac al mediocrității
nu mai vânăm ursul sur prin munții americii
brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece
ne operăm visele ca intestine
singuri ne închidem în mucegaiul birourilor
dimineața dactilografele își îmbrățișează logodnicii
până la revederea din ceasul nopții
când vor face dragoste pe saltele de paie
dar în aer sufletele ni se sărută
clădim un cer peste acoperișuri ca mădulare
pe bulevarde sirenele autobuzele
cum acompaniază concertul prin fără fir
veac al asigurărilor și al reclamei luminoase
e ora când englejii o aplaudă pe raquel meller
și refuză buchetul de violete
aruncă lumini jocurilor de ape
scâșnesc din dinți marile cotidiane
și iată: agenții companiilor de afișaj
primenesc rufăria zidurilor.


2

dar se ascut zgomotele ca pumnale
aerul se desface pe mâini iederă lătratul
și iată precupeții ridică obloanele somnului
tramvaiele lăptăresele autobuzele își acordează ca o orhestrație
instrumentele
strălucesc
vocile ca gutui în vitrine la ora dejunului
mobilele își regăsesc ființa părăsită aseară
de prin colțuri din pivniți din hambare
se furișează spre noi ființa părăsită aseară
cuverturile glasurile se descojesc ca bolnavii de scarlatină
și tu te cauți pe tine ca pe un vecin care a dormit alături
degetele îți știu conturul te memorizează te urmăresc
ca o hartă încet liniile se recunosc se îmbrățișează
ca o cupă la locul lor pulpele intestinele
obrazul se desprinde ca un perete
buzele buzele cu surâsul pantofilor
și încheieturile de vată
încet te tragi pe tine din tine însuți
ca dintr-o fântână nămolul zilelor umbrelor
te recunoști îți strângi mâna după această navigație prin noapte
se desfășoară ca o cale ferată privirile glasurile
vechi precum timbre pe o scrisoare netrimisă
ai ieșit altul același din tunelul nemișcării
absenței
ca o portocală îți mângăi carnea cuvintele
câte mistere îți surâzi în oglindă
iată vânzătorii de fructe își strigă noutățile
lumina pune tinctură de iod pe rănile afișelor
închini un imn săpunului CADUM
substanța lui nu atacă țesătura trupului
spuma alunecă pe piele ca o piele se scutură
ca frunzar fața în apa proaspătă ca o servitoare de 17 ani
la etajul de sus robinetul se deschide ca o pleoapă
te apleci iar spre tine ca spre farfuria cerului cu culoare
îți dai târcoale ca unei case căreia i-ai uitat numărul
suni strigi chemi proprietarul întrebi dacă tu locuiești în tine
panică panică
desperarea aruncă semnale
și despletirea îngrozirii pe glezne
îți cauți amintirea și umerii ca sandale
UNDE SUNT
care e longitudinea inimii tale
stephane roll poartă numărul 35 la inimă
încerci să te prinzi ca într-o plasă din rămășițele de noapte

ACELAȘI A
L
T
U
L

ALTUL A
C
E
L
A
Ș
I

dimineața își freacă sânii tari de fereastră
perdelele se apropie se îndepărtează ca două armate
în curând va veni ceaiul
și nu știi dacă TU vei fi acel care îl va bea
dar scrii un imn acestei băuturi de culoarea frunzelor
toamna sângelui răzbate prin cornul de vânătoare
un cerb înaintează în desenul zilei
vizuinele se deschid ca bricegele
zmeură și fragi umezesc pașii

CEAI arșită cu buruieni și coacăze
răcoare în căldură binecuvântare de rubin
voia și împărăția ta facă-se
culoarea ta e a cărnii trecute în spin

tu ești sala de lectură de baie a săracilor
tu dai la ora patru sărutul de mamă copiilor orfani
împrumuți înțelepciunea vracilor
și pui gâtului pe dinăuntru o salbă roșie de bani
CEAI care desfeți limba și măruntaiele
CEAI care micșorezi bolnavilor suferința
ierburi sălbatice din noi răutatea oamenilor taie-le
adu în ficatul și în rărunchii mei liniștea umilința

ceai dăruit refugiaților ruși
ceai în grădini publice pe scaune de lemn
ceai celor supuși și celor nesupuși
ceai pe toate buzele ca o cruce de lemn

ceai binecuvântat ceai ca boschet în duh în os
tu te împarți precum cuvintele uneori uitarea
cerul era de culoarea ta când l-au răstignit pe hristos
în apele tale se sărută aerul marea

din indii te-au adus misionari
iarba ta era coaja rănilor tămăduite
dar pirați au atacat corăbiile mari
sângele s-a amestecat cu apele vuite

tu ai profețit revoluții din pântecul samovarului
tu ai trecut ca o mână prin gâtlej prin mâini
în siberia în jurul tău ca în jurul altarului
s-au rumenit glasuri și pâini

ceai ca drum tăiat în calcar
ducând în răcoarea frunzarelor stâncilor
ceai sorbit în dezgheț de făurar
în clătinarea de mușețel a lămpilor

ceai din după-amiezi de primăvară din după-amiezi de iarnă
ceai cu tăpșane de toamnă roșcovană
la întoarcere la conac în pocnet de armă
și prepelicari cu limba de un cot în goană
ceai din mâna ca o privire a mamei pe ceardac la soveja
pădurea vuiește și în jur troznesc amintirile docarul
porțile de stejar bătrân se deschid
intră factorul

și tresaltă inimile ca la hora hanului
citești veștile fratelui de la cernăuți
stelele se dezghioacă precum alunele verzi
cerul te înfășoară ca un brâu oltenesc
arborii numără cât pot
apoi umbrele umblă în vârful degetelor
glasul mamei a suferit s-a boltit
și ca o fântână se adâncește se întunecă

O
R
A

C
E
A
I
U
L
U
I


3

acum strada te primește ca o cutie de poștă
obișnuința e pe umerii tăi o cămașă uzată
strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios
aerul stă pe acoperișuri ca un preș
tu ești o scrisoare în strada cutie de poștă
destinul tău e acolo distribuitor mecanic
el te va duce la destinația pe meningea ta scrisă
desigur tu mergi pe sub casele cu șorțuri ca brutărese
dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale
zgomotele îți ling tâmplele arterele
vânzătoarea îți întinde gazeta de dimineață
o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta
lindbergh a aruncat un curcubeu între america și europa
un profesor de strategie e asasinat în expresul paris marsilia
prețul pâinii se va urca cu zece centime
dar aerul flutură un drapel între genele tale
singurătatea e dreaptă ca un semnal de uzină
cartierele pulsează se umplu de suc ca ovare
botul luceferilor te scormonește te sperie
e un continent femeia care merge înaintea ta
și iată-te la casablanca ești fără lucru
lăzile se rostogolesc în port ca monezile
e un miros tare de ulei și de vuiet
înaintezi prin ecuația sângelui
în părul aerului sunt catarte cordaje
precum penele de șoim la un șef indian
iată grânele bumbacurile ca amulete
clănțănesc stelele argintăria lacului
o lotcă spintecă trestia vinelor
dar nu e decât vitrina unei companii navale
pasul ezită ca timpanele
și totuși soarele își face loc cu coatele
un surâs te urcă până la etajul al optulea
orice cuvânt un dosar un dosar un dosar chiar cerul
e o mașină de scris somnul
se depărtează se aproprie ca o pădure tăcerea


4

în sânge ne cad fructele putrede
o otravă sub fructe subțiază păsări ca perlele
și păianjeni torc reîntoarcerea în dantela ghețarilor
fierăria uitării aruncă flăcări topește întâlnirea uitarea
și ca două faruri se sărută se îndepărtează inimile
cai sălbateci vegetațiile cu vânători cu panoplie amurgul
se năpustește mușcă vântul intestinele în pustă
luna pune o fundă în laboratorul urechei
evenimentele se succed ca ferestrele
în vitrina cerului sunt busole chei degetele
papagal toamna îți oferă horoscopul frunzelor
vinele tale alcătuiesc un frumos model de broderie
și nervii
nervii atleți negri pneuri serpentine afișe
plasă în care se zvârcolesc peștii lămpilor stelelor
sârme pentru dansatoarea în echilibru a spasmului
ce bobină rumkorf nervii hartă a continentelor fantomelor
crocodilii își înfig dinții în pulpa anotimpului
drumuri ca un obraz palide se încâlcesc drumuri
nervii câte mărgeane și cetăți dăruie sărutul umbrei
nervii bucle prinse cu spelci de luceferi
herghelii de jăratec
alge brune în apele trupului
flori submarine unghii subțire ca accidente
curcubeie surâsuri
gări la întretăierea munților aerieni ca privirile
pupile despânzite în carne precum așteptarea la ospățul
în care bucătarul țigan rostogolește ca buturugi capetele
balaurului
dar vine făt-frumos cu limbile păstrate în sân ca o
colecțiune de timbre
și tresare iarba ținutului se desface în lumină feriga
vuiesc suveicile nervilor aceste gene lăuntrice
și ochii se desfac ca șantiere ca lacuri
câmpul e tăiat de linii ca palmele
noaptea se urcă în pomi ca un copil neascultător
sfărâmă dorințele cuvintele cuiburi de pasăre
gesturile noastre din paie și pământ adunat în câmp
orice glas rănește aerul
câte furtuni clănțănesc brațele cerul
mările se varsă pe fața de masă ca paharul de lapte
mesteacănii fac mătănii
în sân se crucesc fulgere
spintecă întunericul ca un pântec
dăruie lumini zărite ca reclamele marilor bijutieri


5

te oprești la vânzătoarea de legume
îți surâd ca șopârle fasolele verzi
constelația mazărei naufragiază vorbele
boabele stau în păstaie ca școlarii cuminți în bănci
ca lotci dovlecii își vâră botul înaintează
amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul
iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele
vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
în broboade de mângăieri cristale pașii
conopidele cât omăt întârziat pe boschetele de șoapte
și sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuți terapeutice drumul săpat în patlagină lăptuci
și iată fața de hristos chinuit a cartofului
el știe secretele nopții cu burdufe de liniști
rădăcinile lui pipăie rărunchii pământului
albe netede ca tuburi rădăcinile
înaintează în nervi
sug înțelepciunea vremurilor osemintele nopții
închini un imn cartofului

vreau să am limpezimea tăcerea ta
fruct al țărânei asemeni cu țărâna
din pântecul întunericului nu ne uita
întărește-ne cu uleiul nopților mâna

tu știi subterane abecedare
te-au hrănit dumnezeu și ploile
virtuțile ți le tragi din pământ ca din staul oile
cerurile te primesc în orice căldare

cartof icoana umilinții a răbdării
tu te mulțumești cu puțin și ne dai tot
iată și triunghiul zborului în metalul înserării
cerul atârnă ca limba câinilor de un cot

cartof ca mâinile plugarului aspre
cu răcoare de tunel de după-amiază
tu ești al gliei glas pre
tine ochiul îngerilor fără haraci te veghează

tu îți lipești urechea de pământ
lingi zgomotele măruntaiele toate
atâtea vrăji ca etichete de drogherie în tine sunt
tu ești un pahar cu vitalitate

îmi place coaja miezul tău umezindu-se
cum îți faci loc cu umerii ca să crești
te aștept te ascult și bătăi de inimă ivindu-se
în negreală și noroiul tău culori cerești

strângi și apoi ne dai pe limbă amidon
tu primești binecuvântarea vântului
norii îți clădesc pe sub zare un tron
și numai poetul știe că tu ești câinele pământului


6

ca un golf spitalul te învăluie te primește
șerpii singurătății ling pereții ferestrele
aerul face bale la gură precum câinele de vânătoare
foaia de observație arată drumul stelelor
și fiecare duce între degete un termometru ca o ramură
de salcie
în duminica florilor mâhnirea e o crinolină de-a lungul zidului
paturile sunt ca școlărițe cu părul cearceafurile despletite
glasurile sunt scăzute ca gârlele în secetă
timpul îmbrăcat în halat alb trece pe lângă tine
ca păsările de mare cuvintele sunt vărgate
ești străin și un număr iată-le în loteria sălilor
doctorul agită o zăpadă cu mânecile
și ca un stol de ciori ochii ți-au năpădit brațele obrajii
orele se târăsc ca plante agățătoare
fundoianu te vizitează adesea și florile au surâsul
pe care l-ai observat în 1918 pe fața șefului de gară din blaj
caldă scama o simți ca degetele iubitei în mână
limba e un lacăt pe grilajul gingiilor
amintirile se rup ca bandajele rău făcute
foarfecă frunzele tăcerii pipăi
o tristețe și încă alta ca arșice
paturile sunt atât de aproape și totuși singurătatea
ca o temniță te izolează în mâl sunt gesturile surâsurile
plămânii te privesc ca două maimuțe tinere prin gratii
lumina stă deasupra ușii ca două coarne de cerb
îngrijitoarea clatină ca o legătură de chei oasele
vecinii de paturi schimbă între ei tutunul privirile
cum în parc invitații cărțile de vizită
fierbințeala încinge nicovala inimii sărută
pulpele ca arțarii descojite lămpile buzele
un singur suflet vă cuprinde pe toți cum un ocean
mărgeanele vapoarele
și tu nu te deosebești de ceilalți te-ai pierdut te vrei pe tine
dar obrajii se aseamănă între ei ca paturile
și noaptea îți cade pe cap ca o pungă de gheață


7

de aici trenurile sunt coupe-papieruri pentru peisagiu
stogurile se înalță se salută ca arhiereii
plopii îți vâră degetele în pleoape
și ca un pietriș simți pe brațe verdeața răcoarea
tăpșanele sunt cu vaci călimări joacă domino
câmpurile cu iepuri și prepelițe și spinările
colinelor fac băi de soare aerul e asemeni
pescărușilor atingând cu aripile în fildeș apele
ochiul duce zarea până-fund ca o salină
simțurile se tăvălesc cu brotăceii în ierburi
lăcustele fac reverențe se deplasează ca râsete
râmele umede sărută scoarța plămânilor
vântul fumegă și cu omizi frunzele înstelărilor

liniștea se scutură ca duzii
glasul întârzie cu văcarii satului sub ulmi
soarele joacă la capră pe culmi
și pocnesc în vraja zilei cucuruzii
brazii rod tava cerului ca linguri
seara gârlele își pun la ureche stele cercei
calea laptelui mână de la șapte miei
și în noapte dumnezeu și câmpul rămân singuri


8

te-ai îmbăiat în părul blond al oglinzilor
oglinzi oglinzi grădini peste pânzele aerului
sărutarea de sălcii tremurate a umbrelor
continuare a ochiului în harfe de ape

oglinzi ca întâia ieșire din casă a convalescentului
cu zboruri cu tulpini înlemnite în ger
și defilarea aerului ca drapelele regimentului

oglinzi brune oglinzi roșcate ca fata hangiței
oglinzi cum sunt copitele căprioarelor scrise în munți
oglinzi cu piatră vânătă ca frunza viței
oglinzi adolescente ca frunți

am văzut încolăcindu-se în voi frunzarele șerpii
vânătorul căuta urma zilei rănite
în argint se iveau îngerii și cerbii
în ceruri rufele vântului clătite

oglinzi de culoarea tăcerii a surâsului
oglinzi ca peștele zvârcolindu-se în metal
oglinzi ca o amintire a văzului
oglinzi ca gâtul femeilor la bal

în inel cântecele dorm ferecate
ca-n uger laptele luminii crește
pe mâini iedera cuvintelor urcate
și un călăreț la conac inima se oprește
oglinzi cu săli de așteptarea cu reveniri
cu rămasul bun al emigrantului al orii
câmpurile se umflă ca mările în priviri
se cațără spre edelwaisul lunei avaiatorii

oglinzi cum mă înfășoară cum iubesc răcoarea
voastră oglinzi de priviri oglinzi de mătase
oglinzi umede în buruieni ca boarea
oglinzi ca evantalii deschise în oase

oglinzi garaje de automobile covoare
oltenești vă știu spuma lâna
norilor când iarna vă încuie vă doare
și-mi plimb prin blănurile voastre mâna

oglinzi cu catifelări de ringlode de rugină
oglinzi incediind corăbiile perșilor
voi sunteți ecoul sângelui în lumină
apusul vă dăruie rumeneala cireșilor
am mușcat fructul vostru am lins
pielea bronzată ca prunele cu privirile
oglinzi terase înspre lacul zürich
când trenul înaintează ca pescarii de-a lungul țărmului
și iată seara vă amestecă băuturile
seara
oglinzile nu se mai pot deosebi între ele
numaii ochii se înfig ca pinteni în trup
dar e mireasma ca un fior e mireasma
sunt oglinzi cu parfum de garoafe
sunt oglinzi cu parfum de busuioc
sunt oglinzi prinse cu agrafe
sunt oglinzi care nu se văd deloc
cum în oceanul atlantic curenții calzi
cum în glasul tău se umflă păuni
cum în piersică sâmburele
cum sub trăsnetul crengilor în pădure tăcerea


9

bulervardele se rumenesc ca pâini în brutăria dimineții
buline automobilele alunecă în esofagul tăcerii
se deschid parcurile cu oglinzi de răcoare
și iată restaurante în care la prânz se îmbulzesc funcționarii
mâncărurile se succed repezi ca trenuri
am văzut răzând cu pântecele deschis
animalele ca steaguri atârnate la măcelărie
vibrează timpane trotuarele
acum sângele circulă paralel cu metrourile
o amintire îți face semn te îmbie ca o vacanță
și deodată marea mânecii e o pelerină albastră
clădesc insule sirenele se destramă
bruma pânzelor plajă surâsul
orașul se termină ca o serbare școlară
dar orașele țările se ating în sălile de concerte
e o vânătoare de elefanți prin lianele vinelor
din copacul aerului sar veverițe instrumentele
torențiale ruperile de liniști ca de nori
pasul se încâlcește în vegetația sunetelor toridă
notele ca botul panterelor sunt clare
puștile destramă pernele urșilor albi
se topesc privirile fantome alunecă și deodată
bursa cu vijelia glasurilor sună
cornul inimii scoboară se urcă termometre acțiunile
se deplasează pe cer timbrele avioanelor
un cuvânt și se prăbușesc balcoane pădurile din mexic
sondele de petrol trec din mână în mână ca pălăriile de paie
grânele sunt rânduite în eprubete ca acizii
dar iată poți să cumperi somnul în cutiuțe la farmacii
cerul e servit în cești pe terasele marilor hoteluri
marea e o batistă pentru uzul acestui oberchelner
vecina ta are pe piept perle ca inscripții
silabisești degetele ei ca literele chirilice
privirea asta e o sârmă pe care alunecă troleul amintirii
treci prin paloarea geometrică a buzelor a șervetelor
noaptea și tăcerea se sărută precum coamele a două iepe
munții își pun mănușile norilor
în glastre de văi se însămânțează ecoul
surâsul se șterge ca linia cocorilor
în pieptul viorilor se culcă vocea ca-n staul boul

copacii conspiră până la gara cea mai apropiată
pasul îngerilor între coaste răsună
cerbii privesc speriați la roșeața de fată
cu care dealul primește începutul de lună

cuvintele se împart ca frunzele în grădini
înfloresc accidentele pe buzele prăpăstiilor
ce rufărie razele stelelor în arini
cântecul pădurii împrumută încordarea prăștiilor

din aer brumat rupi afișe
un ținut nou te primește același ilarie
ca ploaia privirea domnului e piezișe
brazda sufletului se răstoarnă în arie

tu ești un refugiu unde te apleci
fântânile înalță gâturi până în fund
noaptea deschide în răcoare un beci
și ochii se dăruie în amintire prund


10

privește lumina e albă
ca pieptul păsărilor de mare
stephane roll


ochii ce șosele de-a lungul prahovei
vuiesc apele se dau peste cap și râd cu pietricele albe
de departe se străvăd plămâni fabricele azugei
sinaia edelwais la butoniera anotimpului
munții dau din cap ca bătrânii sfătoși
înalță un gard în albastru ecoul
acum aștepți venirea tăcerii la poiana țapului
și hangiul îți pune pe masă pâinea de secară
vocea lui are culoarea trezirii în compartiment străbătând tirolul
privirile sunt lipite de tine ca două provincii
e ora când pomii se adapă în vadul amurgului
și se întorc pădurarii cu oboseala scânteind ca păstrăvi în ochi
apele spun rugăciunea de seară
și o mireasmă te cuprinde intră în tine ca o inhalație
e bucuria pământului aburit a buruienilor
fibrele trupului se umplu de nesațiul umed al ierbii
vrei să întârzii în fericirea aceasta nerostită
știi că dacă întorci capul vei întâlni privirea șefului de birou
dar glasul alunecă pe bolovani urmărești
fuga prin țărână a șopârlelor ca țipete atât de verzi

e un povârniș întoarcerea de la păscut
stelele chelălăiesc ca dulăii
norii în trăsuri boierești au trecut
luna înaintează în inima văii

bucuria se destramă se dăruie
ca o zăpadă ca un sărut pe obraz
zgomotele din râpi se năruie
în feștile ochiul lui dumnezeu e treaz

crestele munților clatină tălănci
scârțâie pe drum umbra fagilor
razele lunei îți oferă bănci
când în jurul cinei simți aroma inimilor și fragilor


11

funicularul zilelor urcă în nisip sângele
fiecare cuvânt aduce un anotimp un climat
aventurile în vitrină jachetele de lână alunecă
de pe ziduri noaptea te pândește îți sare în gât
te apleci peste imaginea tu un balcon surâsul
luna e pantoful cenușăresei și toate dealurile îl încearcă
visul e păstrat destul de cald în termofor inima
inima orice gest deșteaptă nuferii adormiți în oglindă
întunericul lumina se amestecă în părul ocheanelor
varsă toate miresmele pădurii în glasul tău ca într-o gamelă
hieroglife globulele roșii se multiplică în artere te apără
dacă înaintezi e sala de mașini a transatlanticului
lucioase curelele intestinelor lumina ficatului verzuie
ca roțile mari plămânii pun totul în mișcare
biela inimii aruncă jocuri de ape vinele
și toate organele stau acolo au rostul lor ca în cămară borcanele
din ele se desfac îndoelile certitudinile ca din aparatul morse
telegramele
dumnezeu e un foarte bun contramaistru
orzul vântului se răstoarnă din sacul aerului
și nechează herghelia zărilor glande piscurile
se umezesc cultura serii crește în eprubetele de umbre
împletești din priviri o cămașă cu motive țărănești
apoi gărzile cerului se schimbă zăngănind stelele
cine mă strigă ești tu autorul acestui poem
viața mea e închisă aici între filele cărții ca un comentar
ca o umbră în frunzișul de carpen
iată-mă dinaintea ta cine ești cine sunt
care din noi doi l-a zămislit pe celălalt
te cheamă ilarie voronca și ai 23 de ani
și alții au avut vârsta asta înaintea ta
aveau nume mai sonore (dante, baudelaire, victor hugo, eminescu) și jucau ca mingi cerurile
s-au aplecat și ei peste bariera inimii
cantonierul scotea limba steagului la tren
gușterul închipuirii trecea prin traverse ca buruienile
au întrebat și ei adâncurile pentru plecarea din urmă
pe ferești florile de gheață deseneau respirarea
dar ochii mei se umplu de ceața evenimentelor
din vizuina visului lucrurile se deșteaptă capătă făptură
mă zbat vreau să scap din cușca cuvintelor
deasupra noastră schimbă macazul tristeții inevitabile
cordon ombilical penița mă leagă de tine
m-ai văzut în cinematografe aceste arcușe ale tăcerii
naufragiază pe buzele tale vocea
cum în apele apusului soarele
vântul îți linge palmele ca un câine prietenos
și drumuri se apropie de tine cu brațe cu gâturi
prin gratiile versurilor mă privești te privesc
totul se va petrece în ordinea impusă de calendare
orice zi e numerotată în arhivele nemișcării
unde mergi mă modelezi mă sapi în catifeaua atmosferei
dar alunec din pipăitul tău precum stelele oglindite în
ochii cerșetorului
auzul mă pândește se apleacă spre mine cum lipești
urechea pe șinele de tren ca să auzi venirea minutului
pământul se scutură ca un animal ieșit din apă
creierul oscilează precum o busolă în cabina de comandă
seara se umple de fum ca un compartiment
și noi ne fugărim mereu la aceeași distanță
când oare se vor întretăia orbitele noastre
așteaptă ciocnirea ca o sonerie
CIOCNIREA


12

îmi place răcoarea lucioasă a sălilor de gimnastică
prin ferestrele ca ghețari înalte aerul își întinde gâtul
mușchii se desfac ca rădăcinile sub piele
respirarea boxeurului regulată îmi amintește
zgomotul făbricii de cherestea în lemnul după-amiezii la soveja
pulpele bronzate vibrează ca rochia vântului
privirea cu un gest de înotător se oprește înaintează
și aceste noduri de liniște halterele cât de clară
sărutarea în infinit ca două glasuri a paralelelor
pântecele se dilată izbucnesc ca lăcuste
salturile descriu în aer frontiere steaguri
alunecă stea căzătoare trapezul
pașii cercuiesc în tăcere unde liane
și iată frânghia sub mâinile tale ca lumina lunii netedă
buteliile se roșesc te îmbie ca borcanele cu dulcețuri
aripile sănătății cresc de pe ziduri te acoperă
împrospătat timpul se încoardă izbește în ceasornic ca în biceps
surâsul se sfarmă în ghips avalanșa orelor
deschid o perspectivă solară inelele articulațiile
se mișcă asemeni zborului de rândunică suple
trupul liberat sparge fanfara mișcărilor
omoplații ca mările din sud aruncă lumini
spuma valurilor lasă pe țărm melci pașii
fluxul brațelor clatină catarge
umerii se rotunjesc ca scoicile


13

iată și oglinzi terenurile de tenis
abecedare pe întinderea de nisip în despletiri părul soarelui
sâni mingile se sărută peste plasa de aer
și cuvintele prepelițe în frunziș întârzie salutul
respirația e suspendată pe buze ca un pod pe coasta carpaților
saltul descrie în pupilă un tunel de răcoare
seara vine zăngănind lacătele visului
și rachetele au o înclinare a capului ca prințesele când salută
mulțimea la zece mai
din pietriș se ridică aburi pașii prin ploaia fină a privirilor
sandalele înfloresc linii și arcuri în pleoape sălciile
ca lopeți brațele taie apa zărilor le frământă
și spuma vocilor se amestecă în cristalul minutului
ochii sunt ca inscripțiile pe fântâni
cum alunecă pe tăvile de răcoare genunchii
din cuibul gâtului pasărea mișcării se arcuiește în flaut
trupul face unde și chemările sunt umede
cum se înalță buruieni amare pulpele
ca luntrii piepturile se ciocnesc și prin crăpăturile cerului
stelele te pândesc ca ochii haiducilor
vârfurile brazilor în licoare clatină flinte
frunțile desfac o lumină ca fețele de masă
crengile bolborosesc vântul se descojește pe mâini ca scoarța copacilor
și încheieturile cheamă somnul ca un grilaj somnul
aleiele înaintează în vârful degetelor până la începutul pădurii
noaptea pune zăvoare pe cer acum terenurile
de tenis sunt ca niște heleștaie ale singurătății
jucătorii au plecat au luat cu ei rachetele mișcările
tu singur privești cum frunzele închipuiesc mingi
și cum în aer străuie dâra adolescentelor
în luceferi ai urmărit scrisul mărunt al buzelor al gleznelor
pe umeri simți sărutul umrei al părului
noaptea își ridică leagănele ei de ape
colinele își îmbracă șalurile de podgorii
luna luminează străvezii mușchii fluviilor
de departe clopotele furtunilor aduc miresme
și în hohotele pământului sunt trepte
te afunzi te afunzi tăcerile se revarsă în cremene
amintirile urlă în tine precum câinii satului
toamna dăruie năluci pe toate cărările
cerul își umflă în păduri rănile
un arcuș apusul peste inima ardealului


14

te regăsești în atlasul unui surâs în relief
mădularul văzduhului suie vântul pe o privire funicular
trunchiuri de copaci vin în puhoaie cuvintele
apele răstoarnă butucii și zările au gatere
noaptea chiuie ca o scândură trecută sub fierăstrău
și prin ferestrele deschise miresmele tari se înghesuie ca bivolii
un ochi întârzie pe tâmpa brașovului
părul glasului se stinge în tunelul de vorbe
luminile obosesc pe povârniș ca boschetele
și tristețea deschide în tine galerii cum în arbori cariile


15

iată-te la brașov cum iubești străzile lui drepte
PÃDUREA E aproape și liniști mari îți ling gleznele
cerul își desface cozile de păuni curcubeiele
codrul te ospătează te primește cu suflarea lui cu mângâierea mușchiului
vezi mai departe cimitirul improvizat pentru cei căzuți la război în 1916
țărâna a apropiat vrăjmașii i-a binecuvântat
glasul lor reapare ca literele șterse
sunt toți foarte tineri și pietrișul aleielor ca obrazul e umed
pe cer descoperi deodată urme de pași
e dumnezeu care trece gârla văzduhului pe bolovani de luceferi
cheia gâtului cade în adâncuri
ca un schit sufletul se limpezește prin mesteacăni
răscolesc frunzișul privirile se adapă ca jivinile
se trezesc viorile adormite în copaci
și vertebrele sunt mătăniile lunii
când vulturul se rotește ca un aruncător de disc
și urcă primăvara în sânge
dar deodată pornește buciumul înălțimilor
să adune în cercuri iarna oilor în fulgi la stână
și brazii torc caierul vântului
în văgăuni lumina zilelor e pitită
brașov cetate cu pereții oglinzi în munți
pieptul tău e deschis la sulițele aerului
anotimpurile îți aduc buchete de șipote
tăcerea e ca o cireașă își suie coarnele până la tine
o vară mi-ai dăruit fericirea vacanței cu mireasma și răcoarea ta
ai împrumutat trupului meu bronzul culmilor
alcov pentru flacăra ochiului în nisip
brașov odihnă a glasului în hamacul de umbră
lunecă în balul aerului în mătase navă


16

la fotograf încremenesc gesturile surâsurile
o apă trece din mână în mână ca o eșarfă
din cartoane se întregesc umbrele ferestrele
ca prăsele pasul nuntașilor sună în cremene
magnezium magnezium cum cum izbucnești în oglinzi carnea ta albă
o flacără ca o punte până la pereții cu draperii privirile
un ocean rupe lanțurile în mădulare urcă tăcerea
ca un miner amintirea se pierde în salină
dansatoarea mușcă colierul de lacrimi
un sărut nemișcarea un fior brațele
pământul își deschide vântului sânii plini cu cartofi cu liniști
o clipă moartea scânteie ca ochii lupilor în drum spre conac
în dormitoare strălucesc bijuteriile somnului
prin sticlăria nopților se străvăd lacurile cu lacăte în rugină broaștele
preotul duce în mâini aparatul în care se imprimă tinerețea uitarea
o răcoare înaintează pușcaș prin trestiile oaselor
în aerul brumat rotesc rațe sălbatice vorbele
colinele își pun catrințe și fluierele sapă văi
iată somnul îți dăruie o sticluță cu parfum
îmblânzitorul aruncă tigrul în arenă ca o mănușă
urmează numărul acrobatului elegant subteran dansul
pe frânghie pașii se aprind se sting ca afișe luminoase
biletele de favoare nu sunt admise dar directorul
înaintează pe calul mușcând în spume zăbala
veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar
inima ca un gât de gușter se umflă se dezumflă
și troici coboară chiuind pe arterele în trepte
cât duioasă e eleganța focilor
pielea lor lucioasă ca o noapte în docurile brăilei
au mustăți cum e nervura frunzelor
îmi place să le văd legănându-se în mișcare
ochii lor sunt ca acele de cravată
și scot țipete foarte binevoitoare ca papagalii
prind pești dăruiți de dresor și scâncesc atât de copilăros

17

dar iată mansardele se sărută ca obrajii îndrăgostiților
semnele pălesc opaițele hanului toamna
frunzele plutesc ca tăvi ducând chipul unui ioan imaginar
din ape se întregesc oasele potecilor foarte albe
trosnește sufletul ca sub pașii vânătorului amurgul


18

înotătoarele au dantele de ape
porumbei valurile se unesc genunchii descriu cercuri
mișcarea brațelor clatină o pădure de miresme
e o alunecare a trupului pe blănuri de liniști
e o desfrunzire de surâsuri în spumă
degetele înfloresc zăpezi în glastrele aerului
umerii se apleacă într-o parte ca sălciile din privire
depărtează apropie pulpele minutele
spinteci peștele viu al undei crește respirarea
zborul păsărilor înalță un ecou bărcile
cu pânze descresc ca vocile de pe maluri
e o odihnă deschide balul sângelui
fruntea
sărută buzele apelor în rugăciune

dar înaintarea se face fără grabă
poți înota voinicește sau pe spate
pieptul se desfată în aerul umed și albă
catifeaua valului te mângâie te împarte
tălpile sărută tulpine ca gâturi uneori
cerul lasă-n apă rubinul unei toamne
din fund vegetațiile clatină culori
pupila străvede insuli de portocali
o stea tremură vântului catarge
trupul sporește o cascadă în cristal
în inel luna face cercuri și se sparge


19

acest catalog de mașini agricole sena
ilarie voronca


și iată peste diagonala sângelui parisul crește
un steag luminile îți alintă mâinile tâmplele
atâtea eșarfe străzile pentru sânii apelor
când ochiul ca un disc de fonograf înregistrează
și violonistul în cerc oferă ultimele cuplete
glasul aruncă sonerii covoare lămpile
paris paris pasul se încumetă ca arcașii
pornește săgeata minutului de pe zidul din privire
câte cascade înfloresc unghiile
câți îngeri se desfac din hârtia ferestrelor
paris oraș ca o volută ca o amintire
cum îți cunosc mansardele barurile cinematografele
dactilografa își pune broderia surâsului pentru balul din cartier
piața concordiei ca un pântec se rotunjește se ridică
bulevardele sună panoplia cuvintelor în luceferi
desigur cerul sărută acoperișul bisericilor căzărmilor
și turnul eiffel își întinde gâtul
sângele ascensoarelor circulă în marile hoteluri

paris m-am împărtășit din cuminecătura ta
am incendiat muzeele tale am sfâșiat carnea statuilor
duminica se dăruia în banlieu ca o capsulă de cocaină
în jardin des plantes am limpezit metalul nervilor
am văzut urșii albi prinzând bucățelele de pâine ca peștișorii
și am scris începutul poemului ulise
îți închin un imn ție veac al mediocrității
nu mai vânăm ursul sur în munții americii
brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece
singuri ne închidem în mucegaiul birourilor
dar cum iubesc tristețea bucuria cetății
brutăresele mari cât stoguri de fân și vânzătoarele de banane
cum râd cu dinții fosforescenți reclamele
pe coala tăcerii timbrul inimii se desenează
paris ulei sfânt pentru încheietura gândului
oscilează pe harta apusului ca un transatlantic
te stingi ca o mătase pe buzele toamnei