„ nălucă.
dragă mie, ție-ți vine
să mă furi,
cu mintea și cu gândul;
exiști, fără să fii, și, da,
fiind,
mă-mbeți
cu nepăsare ce, da,
mă doare.

dar tu -
nu știi.

te văd. precum tu nu
mă vezi, în goana
Timpului cel crud
ce urme-adânci apasă-n
carnea noastră muritoare,
și-n cratere formate-adastă
-un lac, sau două
de lacrimi
(putrezim, știi?
de vii..)
plângânde-n priviri furate pe furiș
și-n ceasul de pe urmă
speranța moare sufocată:
nu m-ai privit.

aproape m-ai atins (trecând pe lângă mine).
curaj.. nu am avut.
privindu-te eu am văzut nimicul
promis de gândul tău aiurea,
ce-i dus în lumea-n care
mort fi-voi în veci
iar tu,
făptură dusă
cu de-a sila
-ntr-o lume-n care
canarul va muri
-n cușca cea-i de aur
fără-o cântare..
iar tu la fel, căci
n-am a-ți da nimic
în schimbul morții tale
atât de inutile,
superbă-mi ești, de-aceea
ești liberă
să pleci.

departe sunt
cu gândul și cu ființa
scăldat în veci într-o imagine
-a chipului ce-ți aparține
(atât de trecător..)
și-n veci voi fi
acolo, undeva
întunecat și fiind
fără-a a fi,
un spectru de departe
de-aproape te-oi privi
iar tu vei ști
fără-a simți
și vei simți -
fără-a ști
iubirea-mi ce ți-am dat-o
și de-ai putea primi
aceast-atingere
o dată, atât,
aș fi MÃCAR aproape
departe de tine..

dar tu -
nu știi..

nu. ”

EtienneNoir, 11 August 2009