miracole pline priveliști eterne pupile
ce mai visează cântecul meu omenesc
nu-și văd de drum
decât într-o mare poveste
șuierul frumuseții al vârstei
toate scânteile sfinte
rugă la trupul tău viu
lumi marcate și rostogolite-n alaiuri
cu care se-ncearcă gustul desăvârșirii
ce sete-n aroma fierbinte ce luptă
dezlănțuiri să-mi rămână
mult așteptata gheată de aur a fericirii
sunt și rămân hărăzită
să nu mă simt în putere
cât de splendidă bolta
cât de-mbrâncită de vrere-n
miezul pupilei tandru și plin
brațul solitar nu te află
și încă te cere
de-a pururi deschis și întins liniștit
devorat de durere