Cuib de randunica atins de
blestemul pustiului din frunzele de toamna.
Elipsa de suflet
repetand miracolul nasterii
din pamantul inflorit primavaratic.
Amorsa de iubire
pentru fiecare graunte de adevar
castigat cu osteneala zborului frant
si pastrat apoi, iluzoriu,
in caseta cifrata a timpului,
metamorfozat in vis
cu aplicabilitate terestra.
Armonie de culori
disecate in nuante de umbre,
condensate in intunericul,
definitiv si irevocabil,
al lamentarilor unui "Va fi..."
fara sanse de-nceput.
Fantoma albastra
ridicata deasupra jaraticului,
purtata pe aripi de sarpe
cu solzi de argint,
catre genune de uitare.

Carnaval de suflete triste,
bantuind in taverna Hades-ului,
in asteptarea miracolului intruparii
in mugurele de fluier,
ce va purifica durerea
pana la esenta surasului,
inaintand victorios catre zambetul
omului drept,
fara nevoi inutile,
precum cea de a fi indreptat.

Inceput de izvor,
adunat din lacrimi si rostogolire
intru credinta nesfarsita,
dar nu orbita de adanciri,
inchipuite la nesfarsit,
intr-o margine de prapastie
interminabila...