Sfârșit de boală și de muncă,
La capătul zilelor tale
Tu ai lăsat o operă adâncă,
Multe speranțe, multă jale.

Rămase opera nepublicată,
Păcat, că de-ai mai fi trăit
Þi-ai fi văzut visu-mplinit
Acuma, și nu altădată.

Știai că gloria e fum,
Că lumea-i plină de păcate,
Tu ai plecat cu demnitate
Și-ai vrut să lași ceva
.......in urma ta.....

Ai criticat pe cel din Primăverii,
Te știu adulții și moșnegii
Că ai dorit puterea legii,
Și n-ai dorit legea puterii.

Se stinse timpul ca o apă
Și toate speranțele tale,
Dar opera ta nu se îngroapă
Și va străluci mai tare.

Le-ai spus șefilor de la ziare
Că îți dispar mereu confrații,
C-aștepți în fiecare seară
Același tren, aceeași gară.

Ca tine nicio stea n-a strălucit
În spirit, har și demnitate,
Acum te-ai stins , dar n-ai pierit
Și ai rămas mirifica eternitate.