E seară, în toi de vară
E o frumusețe rară
O priveliște de sus
Un oraș, de vânt râpus.

Sunt doar eu, si-al meu rece gând
Mă simt acum mult mai plăpând
Privind spre a mea natura
E doar a mea, e doar pura.

Lumina lunii mă bate
Precum mii si mii de șoapte,
ÃŽn jurul meu e luminat
De orașul viu, înstelat.

Pământu' mut de tăcere
Un sunet surd, ce sta, piere
Aud doar a naturii voci
Vântul izbind usor în roci.