poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-04 | | Înscris în bibliotecă de Dîrzu Andrei-Ovidiu
La marginea vieții zăceau
oamenii veacului întunecat, privindu-se unii pe alții ciudat asemeni cavalerilor Sfântului Graal. -Nu mai avem rodii nici pâine. Tâmplele – tâmplele înoată în sânge; o pasăre slobodă plânge sub ceruri zbârcite ca foamea. Nici veacul acesta, nici el nu-i al nostru – și minte; rămâne un cuvânt negru, fierbinte de spus în fiecare zi lângă ușă. Cuprindeți pădurea acestui ev-mediu și ea nu-i decât o pată, un ton Ochiul lunii de pe țărmul breton se despleteste-n orasul-asediu. Simt liniștea cu somnul-rotund plimbandu-se-n aquareau neștearsă, mâna care intră pan’la fund în inima parcului arsă. Un iepure galben se culcă neîntrebat sub lunetă și seamănă a baltă de păcuri trupul lui, sub cuțitul împuns în carpetă. Odată cu luna intrară prin case miresme de fân; bolnavul, rotundul plămân al cetății își azvârle casca afară. E un sfert de oră reculegere lăsat. Muzeul cu bătătura sa largă, tras de-o pasăre slobodă, aleargă prin peisajul ca un pom retezat. Oxidări, oxidări... Parcul a fost o flacără mare. Pe fundul oceanului, seara au trecut turme de arbori de sare. Seceta, drumul, ereții și munții, vânătoarea, platanii. Zăceau la marginea vieții oamenii veacului – stranii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate