anotimpuri în scutece plouă albastru cuminte oceanele-prunci
miliardele de picături se lipesc de peretele valului
ca niște cuiburi de rândunică
uluite catargele coc fructele refuzate altădată

îți desenez în aer autoportretul piratului din fereastră
în dintele lipsă i-au atârnat apă uscată
să reziste între oamenii noi fără prefix
care își acoperă ochii în albiile secate ale întoarcerii
navigator între etaje trage de perdele de vele
cu aceleași brațe goale ale îmbrățișărilor de țărmuri
când vine o furtună pleacă din priveliște cu mâna la frunte ca mateloții
înjurat de statui concupiscente:
hodoroncul troncului soarele bea din tine ca dintr-un pepene verde
iar dintre toate durerile cea cu ochi de zăpadă
ne leapădă sub lividă foame spaima de-a fi vesel
cu cât le ocolim drumurile se răsucesc în noi precum cearșafurile ude

îți desenez în palmă o cheie:
abia azi am ieșit din tăcere