La mulți ani poetule!
spuse poezia.
M-am îndrăgostit de tine.
Hai să ciocnim paharele
amândoi
sub bolta înstelată și senină.
Ai prins rădăcini, aici
pe biroul vechi din lemn de trandafir
după ce ai rupt toți spinii,
unul câte unul.
La mulți ani, dragă poet!
Te iubesc
cu aceeași compasiune.
Nu este nevoie să-mi vorbești.
Ai scris destul pentru mine;
pentru ei,
pentru toți,
pentru toate.
Știu că vei scrie mereu.
Mi-ai fost întotdeauna aproape.
M-ai modelat
cum ai putut mai bine
mi-ai dat o formă,
farmec,
parfum,
mi-ai dat un nume;
îți mulțumesc dragă poete, acum
să ai mereu parte de bine!
Cum ar fi fost lumea, fără tine,
fără vocea ta, caldă și senină,
îndrăzneală,
cugetare,
pasiune,
nostalgie,
amintiri,
dedicații,
dragoste, dragoste, dragoste profundă?
Da!
Cam așa;
ar fi fost lipsită de inspirație,
de sentimente, iubire, declarație.
La mulți ani poete al meu!
Ai mâna celui mai bun chirurg
ce operează pe cord deschis
fără anestezie.
Pe viu
și cu imaginație
nu la reflectoare
ci la o simplă
lampă
în ceață.
Chiar dacă tremură câteodată
mâna ta nu va renunța niciodată
să spele,
să ungă
să dea viață.
Ești emotiv
pentru că ești om
și mai presus de toate iubitor,
de civilizație
de natură
de familie
prieteni...
de Dumnezeu
și tot cea ce te înconjoară
lăsând câte un semn la fiecare;
fără să ceri nimic
fără să vrei nimic
fără să pretinzi nimic.
E de ajuns a ta povară.
La mulți ani, poete!
La mulți ani!
Ziua ta e în fiecare zi.
Când scrii
când iubești
când citești
și cum o faci mereu
nu se va termina niciodată.
La mulți ani, poete!
La mulți ani!
Îți doresc viață frumoasă și curată!