în cele din urmă am atins focul
cu zâmbetul meu de incaș
am făcut mari reverențe
apoi m-am închinat lui
pentru că numai focul ne putea vindeca de patimile
de obsesiile de angoasele noastre
“toate se schimbă în egală masură cu focul
și focul cu toate”
în buricele degetelor țineam inima de foc pulsând
am zâmbit focului și focul mi-a zâmbit
am jurat focului și focul m-a crezut
am strigat focului și focul mi-a răspuns
pentru că era iarnă și pentru că mâinile
îmi degeraseră de frig
am îmbrațișat focul până la epuizare
cu brațele pârâuri
a doua zi nu suflu o vorbă
a doua zi nu spun nimic
încet încet focul se stinse
ca un om după o zi sfârșită
afară s-a întunecat acum
dar tu prietene nu mai ești acolo