tu erai timpul plin al zilelor mele,
acum și dorință avidă din nopți,
ai aprins mai tare lumina din stele,
pentru a reclădi măreția din bolți;

ai pictat apoi eternitatea durerii
în cea mai adâncă formă-a zidirii,
ai ocupat spațiul și timpul tăcerii
cu ce-i mai sfânt în calea iubirii;

lumină-i acum în tot acest templu
unde sufletele au forme terestre,
în veșnicie-mi vei duce prezentul,
te iubesc, ctitor al viselor celeste.