ochii mei sînt niște cuiburi în care am crescut oameni
cum m-am priceput eu mai bine
uneori i-am certat alteori n-am avut ce să le pun pe masă
acum au crescut
au plecat în madrid sau verona

fără tine e ca și cum ai dormi noaptea cu ușa deschisă
și dimineața te trezești gripat
sau ca și cum realizezi
că locuiești de atîta timp la aceeași adresă
și într-o zi observi în fața balconului un cais
iar lucrul ăsta te lovește în moalele capului
ca să existe unele lucruri nu trebuie să vorbească
ele doar sînt pentru vremea cînd ochii vor fi pregătiți

zilele mele încep cu accidente
niște tineri s-au făcut zob pe dn nu știu care
dau fuga la hartă să văd dacă e drumul tău de întoarcere
mă rog să ajungi acasă cu bine

ca să exist nu trebuie să vorbesc să mănînc să să mă spăl pe față
nu trebuie să am dantura completă
trebuie doar să mă rog să-ți fie bine
într-o zi vei fi pregătită vei ști
că eu am făcut toate minunile din viața ta

de nu m-ai crede ți-aș spune că-l am pe dumnezeu la degetul mic
e topit după mine
nu am făcut lumea dar am crescut oameni
cum am știut mai bine

de astăzi ambulanțele vor transporta miri la starea civilă
moartea e ca un mijloc de transport în comun
mergi două trei stații și ai ajuns

pe strada mea s-a mutat un castan
a descărcat lucruri care nu lipsesc dintr-o casă
fără tine e ca și cum te-ai întoarce acasă
după un prelung război
în jur au răsărit parcări noi vecini biciclete
pe stradă doar timpul mai vorbește cu tine
de una de alta
în rest nimeni nu te mai ține minte