Îmi trebuie un loc foarte, foarte ascuns.
Durerea nu se poartă la frunte, la revere.
Poate-o grădină strâmtă cât două echere,
C-un lăutar lemnos, de patru ani neuns.

Nu trebuie să vezi cum cad frumos de sus.
M-acopăr. Nu-i nimeni alături.
O voce de ac, umblătoare prin pături,
Îmi coase harnic zgomotu-n auz.

E gata capul meu de mâine dimineață
(Cel pentru clătinat și purtat sub umbrele)?
O pereche de mâini cu mănușa pe ele
Așteaptă, în sertar, să-i umble peste față.

Nu vezi că trupul meu nu mai iese de-aici?
Sosiile-n ștafetă vor bate bulevarde,
Aceiași ochi, aceleași gene sparte
Cu spori prăfoși ca-n tufe de ferigi.

Cel pentru care am murit va râde.
Prea multe fete somnoroase-n joc.
Aceea-i! Ba aceasta-i!
Îmi trebuie un loc
Foarte ascuns, cât sufletul urât e.