" Să-mi îngrop fața
În părul tău brun
Ce miroase
Atât de bine;
Să te țin în brațe,
Simțind căldura
Trupului tău și
Moliciunea delirantă
Ce mă-mbată
De fiecare dată;
Să observ iar
Felul aproape imperceptibil
În care nasul tău
Se mișcă ușor în timp ce
Îmi vorbești,
Absorbind fiecare cuvânt
Pe care buzele tale,
Ce-mi fac atâta poftă,
Îl rostesc;
Mă pierd
În apele ochilor tăi,
Și nu vreau să mă-ntorc;
Am uitat
Până și să-ți spun
Cât de mult te iubesc.
*
Aceasta este o parte
A amintirii ce ți-o port,
A felului în care
Nu pot și nu vreau
Să te uit;
Acum, însă,
Totul s-a schimbat,
Până și prezentul îmi pare
Că e trecut, iar
Trecutul prinde forță,
Ca o fantomă superioară,
Ca un spirit ce
Mă subjugă și
M-am pierdut de tot
Fără de tine.
Nu mai vreau,
Nu mai are rost
Să încerc să plâng;
Știi, iubita mea,
Ce și cât ne desparte,
Și de ce?
Nu te-am uitat
Nici acum,
Nicio clipă trăită
Nu poate să nu-ți fie
Dedicată, ție...
Da, încă te iubesc.
*
Timpul, alături de tine
Murea; muream și eu
Privindu-te,
Atât de ireală și
Superbă și
Departe...
*
Tot ce am vrut
Nu am primit;
Iar luptele duse
M-au ucis puțin
Și rănit mai mult,
În timp ce
Vipera Iubire
Sâsâia victorioasă.
*
Fac pași mari
În viață și în timp,
Călătoresc semi-nebun și
Nu prea conștient
Înapoi și peste
Arcade, porți dărâmate
Și socluri multe
Ale aceleiași statui -
Aceeași tu,
Cea care, fără a-mi da seama
Te-ai coborât
De pe soclurile mele
Ridicate pentru tine
Și ai plecat...
Nepăsare sau umilință?
*
Părți vechi din mine
Mă privesc acum,
Neștiind ce să (mai) facă
Cu mine.
De parcă eu aș ști!
*
Deci, încă te iubesc,
Prostul de mine;
Prostul din mine
Încă te iubește,
Tu fiind aerul
Și chipul
Și chinul
Și mântuirea
Și moartea
Lui. Și a mea...
*
Ani în praf s-or face
Și stele vor muri
Și nicio ploaie
Nu s-a mai confunda
Cu ale mele lacrimi -
Privește-mă atunci. "

EtienneNoir, 26 Noiembrie 2008