Noaptea asta vijelia s-a dezlănțuit.
Tunete din toate tobele cerului
si degete groase de ploaie băteau în geam.
Deodată, în mine tartor furtuna s-a mutat,
lovind cu fulgere în rațiunea somnolentă.
Nu mai visam.
Sinapsele se agitau nebune
și-mi încordau arcul gândirii, te căutam.
Apoi totu-a pierit.
Și te-ai dus dulce minune
și-a murit dragostea noastra.
Floare-albastră, floare-albastră,
totul e deșertăciune.