respir mai rar, tot mai rar
sprijin doar pleoapa stângă luminii
să ocup puțin loc
oportună grimasa ta
și durerea ce mă smulge din uitare
***
încerc silabisind să-nțeleg
de ce nu mă lași pierdută
ca ploaia
ca firul de praf atârnat
de pânza păianjenului
mă simt
inutilă
***
spotul luminos intermitent
amintește inimii să bată
o dată
încă o dată
retrăiesc prima mea spaimă
***
călcâiul se va tămădui
dispărut în miezul uitării