Inima ta este neagră ca smoala
Și mâinile tale-s pătate de sânge
În vremea de-apoi, cui vei da socoteala?
La al tău căpătâi, oare cine va plânge?

Te-ai rupt de părinți, de frați și surori,
Ai făcut cu teroarea un sfânt legământ,
Nu te gândești că și tu poți să mori
Și nu vei avea nici măcar un mormânt?

Prin grote și peșteri te-ascunzi hăituit,
Doar noaptea mai ieși să întinzi o momeală
Sau să dai un atac îndelung plănuit.
Nu-ți pasă câți mor, nu vei da socoteală.

Mai bine ai sta cu o mâna întinsă
Cerșind pe la colțuri un codru de pâine
Cu suflet curat și cu fața destinsă
Decât să trăiești și să mori ca un câine.