acel balansoar din curtea bunicii în care legănam visele de preamărire
ale furnicii și povesteam despre prințese și legende medievale
și capul regelui secerat de o mică rază de lumină
căzând în coșul împletit din nuiele de la picioarele ghilotinei
și sângele cald zvâcnind pe obrazul bărbos al călăului dominic
ca un cocoș fără cap
păsări negre cu un cânt sălbatic adăpostind în gheare inelarul lui
cristofor columb
“ramuri de gheață tăiate decent cu sabia gărzilor imperiale de la schonbrunn”
și câtă vară trecea prin venele noastre
acoperind fiecare centimetru de piele arsă
ca un marfar indiferent la numele gărilor
coborând cu amurgul șinelor pe obrazul umed al lunii
și câtă voioșie în gloata de copii de la marginea drumului
despicând cerul de marțipan și bezele cu hohote de râs

când m-am trezit din vis nu erai lângă mine
era doar sentimentul de liniște venit în numele tău
cu inscripția blândă a ochilor tăi fotografiind orizontul
îți camuflezi oasele între ochi ca să vezi mai bine de acolo de sus
scorburile atinse de energie
cu mâinile aspre mângâiai creștetul
și fața cu brazde adânci de nesomn
cum cearcănele se cuibăresc între două lacrimi apostolice
mi-am plâns copacul de ciudă și numele copacului l-am scrijelit pe
dunga aia mică de cer
și ramurile și coliba desfrunzită am plâns-o
și soarele se lățeste în ochiurile de apă sălcie
de la marginea drumului
ca o peșteră plină cu borne kilometrice în sanctuarul copilăriei

acel balansoar în care poți doar să supraviețuiesti și nimic mai mult
deasupra cartierului meu general cu ofițeri frumos îmbrăcați
purtând uniforma albastră cu mândrie
un singur căluș fără a fi prea vorbăreț ca un trandafir de sârmă ghimpată
trecut în dinți peste distribuția unui scurt metraj
încerci să descifrezi harta locul înghesuit strâmt pe unde faceau dragoste
soldații cu logodnicele lor de acasă
și soarele apunând ca o portocală roșie de sicilia
peste umerii gheboșiți ai satului