neputința fiecărei zile
m-a legat de mâini și de picioare
iar soarta m-a condamnat la exil
în mijlocul oamenilor

seara mă culc cu gândul la cocori
iar noaptea mă visez zburând

copilul ingenuu urcă în viață
pierzându-și puritatea,
omul matur coboară treptele
încercând să-și recâștige imperiile

cenușa primelor drumuri
îmi arde și acum tălpile

ce bogat eram în vise
și invidiat pentru hergheliile mele!

acum trag linie și fac suma rătăcirilor

nu am inventat nici un cuvânt
nu am învățat nici o pasăre să zboare
nu am descoperit nici un colț de cerc

voi pleca încolăcit de drumurile mele
și împovărat de amintirile
încărunțite înainte de termen