mă simt bolnav când îmi gust din unghii
ca plesnindu-mi plăcerea
cu un viciu învechit
ca fiind un șacal îngropat în nisip...

azi îmi place și puloverul tău galben
și bentița albă
ești ca o mătase lucrată zi de zi de fluturi
și ai genele și barba neterminată
fluturii mor în amurg.

vroiam să numesc pădurea acel lucru care respiră printre căni
acea marjă de eroare a unor lacrimi
ce se scurg în pumni la despărțire:

ești ca un ibric așteptând să țină în brațe
ca și cum ar ține 500 de mililitri de apă
între pereții săi găunoși
vopsiți pe dinafară cu versete albe-

același punct de sunet ascunzi tu
ca și cum o trompetă ar îngenunchia o vioară
îți strâng pumnii ca o menghină cu gingiile bolnave
și-ți mai sărut unghiile până-și tocesc anotimpul.