poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-12 | | Unde este Þara Părinților cu Inimi de Aur? E acolo unde roua copilăriei strălucește pe toate florile tristeții și bucuriei Acolo unde, în grădina secretă a inimii, o balanță micuță poate să țină în cel mai duios echilibru o nucă de cocos și o frăguță Până la Þara Părinților cu Inimi de Aur, ai de trecut, nu-i ușor, două țări: una de peste treizeci și ceva de munți, alta de peste treizeci și ceva de mări De aceea, chiar nu știu cine s-ar mai încumeta să bată o cale atât de lungă, în afară de tine și de inimioara aceasta - de aur - a ta Eu de ce nu sunt tristă ? Tu nu ești tristă pentru că tristețea celor mici o poartă pe spatele lui un arici Þepii lui – când te întâlnești cu el să îi spui și să-i mulțumești... cât poți tu de frumos – sunt tristețile copiilor aruncate de suflet pe jos El doar vine și se tăvălește, în nopțile fără stele și fără lună, prin tot felul de tristeți adunate în mai mult de o săptămână Cu cele mai curate, sau cu cele mai vii, își înlocuiește, pe pipăite, țepii pierduți în vitejeștile bătălii Când o să-l găsim pe domnul arici, să-mi aduci aminte de tot ce ți-am povestit azi, aici Nu aș vrea să uit să îți arăt - numai ție - câteva tristeți dintr-o altă fericită copilărie Lacrimile sunt toate la fel? Ar dori ele să fie - mai ales cele de tristețe cu cele de bucurie Și cum să nu le placă să se înșire asemeni unor mărgele la ochișorii căprui și albaștri ai fetițelor mele? Dar eu nu o să le permit Niciodată ! Mai bine le plâng, una după alta, atunci când vreau să mi se pară că sunt supărată Mai ales că uneori trebuie să știi și altfel decât tine cum este să fii Ce este o poezie? Este o mărgică de bucurie cam așa, ca mărgica pe care, după perdaf, a găsit-o găinușa babei în praf Să nu crezi că e vreo turmă de vaci, ori vreun sac cu bănet sau că, dacă te-ai îmbogățit cu o sută de cuvinte, te transformi în cocoș sau poet Ci să crezi, atât - să crezi cu doi de e - că o poezie este întâlnirea ta, pe un drum prăfuit, cu mărgica asta de bucurie De ce este așa de parfumată o lăcrămioară? Pentru că lacrima de fetiță este o floare cu adevărat foarte rară – nu orice lacrimă vărsată pe cale are mireasma unor petale O boare numai, și este de ajuns ca să afli că în adâncul sufletului acestei flori ai pătruns, ca să poți prinde urma de rouă a unui fior ce s-a încolăcit pe tristețe din zbor Da, copila mea, un mărgăritar nu întâlnești la tot pasul în viața prin care călătorești, de aceea, dacă o să-ți iasă vreodată înainte, tu să îi dăruiești micuței cârlionțate numai două cuvinte Nu îți spun care, nu îți spun cum, ci doar că, pentru ea, sunt singurele cuvinte din lume care au și înțeles și parfum Cine pictează curcubeie pe cer? Un pitic care înghite cu noduri când vede că spre cer nu sunt poduri Nici nu începe bine sezonul de ploi că imediat piticii sunt trași de bărbi în noroi Rareori când băieței și fetițe nu zăresc în șiroaiele de pe străzi bărcuțe de hârtie, scufii decolorate sau cizmulițe Așa se face că un pitic trebuia să uite odată și odată cât e de mic și să se urce până la nori pe o scară cu acuarele la subțioară Eu de ce nu m-am născut floare? Pentru că nu ai mai fi avut în lume asemănare – și chiar nu știu cât de extraordinar te-ai fi simțit, draga mea, printre atâtea buruieni care ar fi dorit, locul, pe pământ, să ți-l ia Dacă mă gândesc mult la florile frumoase, ... dar pieritoare, mi se face și frică să îți răspund la-ntrebare Hai, mai bine, să ne bucurăm de faptul că ești o fetiță nostimă și deschisă, ca o floare numită narcisă Meditativă și delicată, precum o panseluță în lumină scăldată Că ai obrazul unei petale de trandafir și privire de lăcrămioară, timiditate de ghiocel și, deloc nu mă mir, avântul păpădiei… când zboară Că parfumul tău de petunie îl împrumută, seară de seară, o pijama, în timp ce din zâmbet își extrag, matinale, culorile, o zambilă și o lalea Tu știi că, atunci când te comporți elegant și cuminte, ca o fetiță, îmi vine să te strig ... ‘Garofiță’? Iar când ești neastâmpărată și fierbi de nerăbdare, ca un băiețel, îmi vine să te strig ... ‘Mușețel’? Florile sunt prietene între ele? Nu toate, unele flori sunt atât de sclifosite, altele atât de ciudate, multe sunt nu doar egoiste, ori neînchipuit de fățarnice, ci de-a dreptul moarte de ciudă pe cele răbdătoare și harnice Unei flori îi trebuie nu doar dăruire, fetița mea, ci și un car de noroc, pentru a-și afla în scurta ei viață de floare obișnuită o prietenă cuminte ori una deșteaptă foc Dar când se găsesc, o, când se găsesc, stau toată ziua îmbrățișate și mai multă culoare în petala lor nu se poate și mai multă bucurie într-un buchet n-ai să vezi decât atunci când, într-o zi, se vor scutura peste inima ta pomii îndrăgostiți din livezi Ce înseamnă să iubești? Să iubești înseamnă să crești fără să se piardă ceva din inima ta Dacă nu crezi, poți să te întorci la anii de dinainte și-o să simți că dragostea unei mame niciodată nu minte Să iubești, fetița mea, înseamnă să auzi, chiar cu mâinile pe urechi, de la orice depărtare, cum ticăie inimile ființelor mici într-o Inimă mare Să înțelegi pe câte limbi bodogănește un ceas despre timpul nesfârșit al iubirii care de trăit ne-a rămas Să iubești e basmul cel mai frumos din cărticelele tale nemaipomenit ilustrate Singura poveste pe care, dacă ai grijă să îți păstrezi sufletul de copil, poți oricând să o transformi în realitate Cine dansează pe un fir de iarbă cu Regina Nopții? Un greier, privește: Un greier veșnic îndrăgostit, fără somn... Un greier ce și-a amanetat chitara pe un titlu de mare domn Un greier naiv, optimist din fire, pentru care viața nu e trudă la câmp, ci ... plutire. Un greier boem, mistuit de-un vis, cam plăpând... Cufundându-se zile fără număr în punerea pe note a unui poem de un rând Un greier trecut, inevitabil, prin multe, atâta învățând : să danseze, să cânte, să se asculte Suplu, ager, brun, pomădat, învârtindu-se prin saloane elegante în fracu-i lucios și uzat O, un greier cum doar greierele, din cupa florii, iubirea știe să o deguste, subtil, el, care a sedus vlăstarele cele mai nobile în pașii unui cadril El, care face distincție între un parfum și altul, între un giuvaier și un fals Iată-l, dansând cu însăși Regina Nopții, pe firu-i de iarbă, un vals... Cine a inventat sunetele? Un sunet l-a inventat - pe vremea când furculițele nu știau să danseze frumos în farfurii - o mâna de fetiță care a tremurat de teamă să nu fie prinsă la masă născocind melodii Alt sunet, cu primul foarte potrivit, l-a inventat năsucul unui băiețel cam...răcit, bun suflător de vise în batista mototolită la vreme aspră și necăjită Imaginea ceșcutei de porțelan nu aș vrea s-o răstorn, dar am auzit că un sunet minunat l-a creat mușcătura unui copil înfometat dintr-un corn, și abia apoi plescăitul de plăcere la amestecarea în ceai a linguriței cu miere Însă cele mai multe și incredibile sunete le-au inventat cei care nici măcar nu au ținut în brațe vreun instrument, de aceea, fiindcă mereu i-am auzit și apreciat nu pot să nu spun nimic de marele și inegalabilul lor talent Cine mângâie florile când sunt supărate? Vântul este cel care mângâie pe catifelații lor obrăjori supăratele flori Doar vântul, ce adie câteodată atât de ușor, încât aproape stârnește curenți de invidie printre umbrele colorate ale fluturilor în zbor Și totuși, chipul lui cel adevărat nicio floare nu îl zărește - niciuna nu știe dacă vântul e trist atunci când o mângâie, ori dacă zâmbește De aceea, florile supărate se înveselesc … doar pe jumătate Norocul lor este că, din când în când, se întâmplă să le mai iasă în cale și câte o fetiță ca tine, dăruindu-le puțin parfum din inimoara ei ... cu patru petale Melcii de ce nu se grăbesc niciodată? Pentru că lumea este prea minunată ca să o parcurgă în mare viteză Și apoi, dacă se întâlnesc cu o pioneză - una care stă toată ziua cu vârful la soare ca să vadă cum trec pe deasupra căsuțele umblătoare? Dar melcii nu se grăbesc și pentru că, înaintea nopții eterne, așa li se pare lor mai firesc: să apuce să lase în urmă o dâră luminoasă pentru stelele fără casă Ce este un Univers? - Un Univers este o casă în care stelele stau împreună la masă și luminează frumos și mănâncă aproape tot și mama lor nu se supără dacă nu mai pot - Un Univers e o carte mare, din care răsfoiești puțin la culcare, apoi adormi și descoperi că nimeni n-a scris în cartea asta de ultimul vis - Ba nu, un Univers e o mașinărie ciudată, care nu se oprește din mers niciodată, fiindcă-n Inima lui e un ticăit, pe care, cine se teme când rămâne singur, eu cred că l-a auzit Care este cea mai sensibilă floare? Cea mai sensibilă floare eu cred că este aceea pe care o doare gândul greșit că nimeni nu o iubește - aceea care stă pitită în umbra altor flori și vorbește: Pe mine, nimeni nu o să poată să mă strângă în brațe vreodată! Oare, dacă n-aș avea în trup nici un spin, asta m-ar durea mai puțin? De mâine, niciodată nu mă mai ofilesc pentru toate câte mă necăjesc! Hei, drumețe, ai la tine vreun leac de tristețe? Nu m-a auzit, nu-i nimic, altă dată nu îi mai zic! Ce frumoasă ești tu, albăstriță, dacă aș fi copil, te-aș face o coroniță... Of, iar nu-mi dă pace o amintire ciudată: se făcea că mă mângâie o frunte însângerată... Gata, surioarelor, la culcare, eu rămân să privesc Carul Mare! De ce se face mereu noapte? Pentru ca îngerii noștri păzitori să facă între ei schimb de iubire și șoapte Doar noaptea, de pe cea mai apropiată stea nedescoperită, câte un spiriduș astronom în căsuța lui din vis te invită Uneori, adormiți cu nasul în flori, viteji licurici rătăciți de cete se trezesc la bătaia speriată a inimii unei fete Noapte, copila mea, se face mereu și pentru că zilei îi vine întotdeauna atât de greu să mai joace în horă când de brațul ei se prinde ...cea de a douăzeci și patra oră Ce fac toată noaptea stelele-n cer? De exemplu, unele stele-fetițe își cos, modeste, paiete aurii pe rochițe Alte stele, mari amatoare de brățări și inele, bat constelațiile până le cad flecurile și se sting în înalt toate becurile Câteva, în hălățele alb-sidefii, ajută la nașterea cosmică a galaxiilor de copii Stelele-băieței, fără să poarte vreo vină, își încrucișează, asemeni celor mai bravi soldăței, spadele lor de lumină Altele își iau schiurile în spate, ca niște comete adevărate Dacă dorul de stele o să te afle și pe tine, fetița mea, trează, o să vezi cum, în grădina cerului, la capătul fiecărei priviri de copil îmbobocește câte o rază De unde vine lumina? Lumina nu vine de altundeva, ci de acolo de unde un pitic a văzut încolțind prima stea în ghiveciul lui sferic, plin cu spaime de întuneric Lumina vine de la singura fereastră, ce îngăduie soarelui să se deschidă ca o floare în glastră, și, când ziua îi face vânt, să își sufle tot polenul de aur peste umbrele verzi dansând de pământ Lumina vine, cu viteza ei, chiar din infinit, crezând că a mai rămas în lume ceva neiubit - de aceea, abia după ce se convinge că totul, în culorile curcubeului, a fost hașurat, se întoarce de unde-a plecat Când începe o dimineață? Când se rupe firul negru de ață pe care luna încearcă să înșire prea multe stele, pentru a se mai putea lăuda mării, în zori, cu cele mai strălucitoare mărgele O dimineață începe când nimeni nu se așteaptă ca un soare - care nici măcar nu are picioare - să cadă pe treaptă; fără să-și frângă însă vreo rază până înspre după amiază Așa începe o dimineață: Cu o floare care se spală pe față, suflecându-și petalele colorate până la înverzitele coate Și cu o vrăbiuță care se minunează de faptul că lumea niciodată nu-i trează când ea își execută săritura dintâi din corcoduș în cais, din cireș în gutui Important, până la urmă, este că dimineața începe oricum și că, din calea frumuseții ei, nu se poate fugi nicidecum Unde se întâlnesc toate cântecele? Toate cântecele se întâlnesc acolo unde oamenii se iubesc, acolo unde tăcerea este un copil care știe să pună pe muzică… orice poezie Acolo sunetele fac tumbe și salturi, și Înaltul este făcut din mai multe înalturi, cât să primească fiecare aripi colorate ce-l ajută să zboare Cântecele se întâlnesc câteodată în herghelii de cai albi cu pletele argintii sau în palatele de dincolo de nori unde spiridușii învelesc în foițe de lumină bomboane de rouă pentru coșulețul cu zori Dar tu trebuie să cauți tărâmul acela, numai tu, nimeni altcineva, dacă vrei să te întâlnești cu toate cântecele ... adunate în inima ta Ce culoare are un zâmbet? Asta e întrebarea mea preferată: un zâmbet are o culoare de fată Pardon, un zâmbet are o culoare de băiat - ce amețită sunt, am uitat Sau, poate că n-am uitat nimic, dar mă grăbeam să îți zic ceva de o ne_mai_po_me_ni_tă importanță: Atenție...la nuanță! Mie, de pildă, îmi place mult zâmbetul copilăros care bate înspre un roz palid de soare cu umbră violacee în spate Dar și zâmbetul acela matur, de la mijloc de scufundare în mare, când nu mai contează nimic, decât schimbul infinit de culoare Oamenii de ce se nasc atât de mici? Oamenii se nasc atât de mici, ca să îi poată da Dumnezeu cu lipici - pe toți, nu doar pe aceia mai înfipți, sau mai hoți Un strop pe guriță, pe năsuc, și pe frunte, să nu știe la părinți să se-ncrunte Un strop pe mânuțe, pe burtică și pe picioare, să nu cadă din cer când învață să zboare Dar, poate că oamenii se nasc, de fapt, mici si drăgălași, pentru ca din brațe să nu mai poți să îi lași De ce s-a născut Pruncul Iisus? Pentru că Dumnezeu, draga mea copilă este plin de dragoste și de milă: Cum crezi că ar fi putut El să lase netrăite de copii Tainele sale frumoase? Pentru că până și brazii s-ar fi simțit foarte triști și neîmpodobiți, dacă Dumnezeu nu i-ar fi făcut, la nașterea Fiului Său, fericiți Pentru ca bucuriile să aibă, în sfârșit, o soră...mai mare, care să știe să le îndrepte, din când în când, nimbul de sărbătoare Dar eu cred că Pruncul acesta Sfânt s-a născut pentru ca, prin inima Lui, să se reverse adevărata Dragoste pe pământ: Dragostea mântuitoare, Luminând, cel dintâi, Chipul unei Fecioare. Fulgii de zăpadă știu să vorbească? Numai în limba copilărească Pe care și fetiță și băiețel o stâlcesc aproape la fel Încă nu se știe de la cine au învățat fulgii de zăpadă să vorbească așa de bine Cea întru totul nevinovată de povestea aceasta, se pare, ar fi doar profesoara lor... de ninsoare Eu, una, de când iau lecții de mirare, aici, pe pământ, nu am mai văzut pe cineva care să împartă în atâtea milioane de albe silabe un singur cuvânt Câte cuvinte încap pe o hârtie? Pe o hârtie încape un singur cuvânt: Sunt! Sunt un fel de copil pe care-l citești în tine, când te trezești! Ba nu, sunt sunt om foarte mare așezat pe două picioare! Un Pinocchio care a dat peste călimara cu cerneală și scrie cu nasul, la repezeală... Ori, poate, un roboțel cu o telecomandă stricată, ce visează să zboare prin viitor cu mașinuța de altădată... Dar tu… Tu ești cea mai clară dovadă că pe această - albă - hârtie “sunt” începe de la doi și trece de “mie” Mă ajuți să-i scriu lui Moș Crăciun o dorință frumoasă? Dragă Moș Crăciun, Numele meu este ... fetiță și prenumele ... inimoasă Îți scriu printr-un fulg de zăpadă, care, tremurând, m-a rugat să-l trimit cu o dorință de copil, spre tine, imediat L-am trimis, dar, Moș Crăciun, atunci când zărești un fulg mărunțel, uite: atâtica, să iei repede-repede din săculețul lui scrisorica Chiar dacă tata mi-a zis că o dorință de iubire se împlinește acolo unde, pe pământ, o steluță de argint se topește, Eu nu vreau ca fulgușorul acesta de nea să se topească din cauza mea De ce sunt albe ninsorile? Pentru că, la sfârșit de an, cu săpun de nea își spală hăinuțele murdare toate culorile Pentru că, oprindu-se în loc, să întindă o mână de ajutor unui om de zăpadă fără noroc, nu există băiețel care să nu știe din câți bănuți de argint se încropește o bucurie Ninsorile sunt albe și pentru că, la rugămințile fetițelor inimoase, aflând că sunt vii, iarna a eliberat toți fluturii înfipți de ger în ace cu gămălii De ce ține ghiocelul capul în jos? Un ghiocel ține capul în jos pentru că în sufletul lui totul e atât de pur, de frumos, încât nici nu ar mai răsări de sub plăpumioara sa de zăpadă, de rușine... să nu se vadă Un ghiocel niciodată nu o să știe ce înseamnă patimă, ce înseamnă mândrie - e prea candid și smerit, uită-te la el, ca să nu rămână toată viața... un ghiocel Există copii cuminți? Eu nu știu, dar putem să întrebăm alți părinți: O mămică de fetiță, care, și cu ochii lipiți de somn, reușește să ajungă la grădiniță Un tată de băiețel ordonat, în stare să găsească, până și în cea mai mare dezordine, lucrul necăutat Un părinte de copil nemaipomenit de silitor, care știe că, atunci când te concentrezi la joaca de după muncă, orele trec cu mult mai ușor Oho, și mai sunt copii cuminți, după cum mi-au mai zis mie niște părinți: Un tată de băiețel rotofei, pe care nu îl poți convinge să ducă la gură ceva sărat, dar fără glazură Sau o mamă de fetiță plină de hărnicie, pentru care, a vedea o pată pe haină, e, până la un punct, aproape o bucurie Putem, fetița mea, dacă vrei, să întrebăm pe orice părinte Nu se poate să nu aibă fiecare, bine ascuns în sufletul lui, un copil frumos, deștept și cuminte Cine este rege în împărăția culorilor? Rege, în împărăția culorilor este un vis, pe care, deși toată lumea l-a văzut, nimeni nu l-a descris, un vis ce se aseamănă foarte mult cu al unei flori zicându-și regina nopții fiindcă ațipește în zori Despre regele acesta s-a zvonit până departe... S-au scris de la mii de cărți până la o singură carte - una atât de colorată, încât, fără puțină imaginație, nimeni nu îl mai poate zări, în întregime, vreodată Dar mie mi-a spus un copil, pe un ton foarte mândru, dar și foarte umil, că, într-o zi, pe când își făcea de lucru cu un caiet, se trezi cum cineva îi șoptește, la urechea ascultătoare, încet: - Să ai mare grijă când scrii, regele culorilor e foarte supărat pe oamenii mari și pe cei mijlocii, fiindcă, vezi, niciodată, după ce o lasă pe veșmintele lui, nu se mai întorc să șteargă o pată Care este cea mai mare faptă bună? O faptă bună, fetița mea, a fost atunci când ai mângâiat, pe zdrobita lui cochilie, un melc... mai mult decât supărat O faptă grozavă ai făcut, mă tem, și atunci când ai dat furnicii de pe un perete... dumicatul tău de pâine cu unt și cu gem Ce faptă minunată - îți amintești? - ai făcut atunci când te-ai rugat pentru mine... ca să te ajut să mai crești E drept, acum că ai crescut, faptele bune s-au cam împuținat, dar au sporit, copila mea, în iubirea care le face să fie mari cu adevărat Toate întrebările au răspuns? Absolut toate Dar numai dacă sunt niște întrebări... educate Pentru că și răspunsul, oricât de mic, la fel a fost învățat: să nu se ivească niciodată... neîntrebat În altă joacă de idei, după cum bine știi, cele dintâi întrebări la care sosește repede un răspuns sunt întrebările ... de copii Eu deja am înțeles că, atunci când te întreb pe tine ceva, răspunsul poate foarte foarte foarte multă vreme întârzia Ce este o depărtare? O cărare... Pe care nu orice copil reușește să o străbată la fel de repede cum gândește --- Pe care oamenii iubitori nu au trecut-o pe hartă, anume ca să nu îi despartă --- Pe care nici un suflet nu poate să o șteargă dacă în întâmpinarea aproapelui nu aleargă --- Dar mai ales pe care nu o poți parcurge până la capăt, depășind orice hop, dacă inima ta nu are, printre altele, și un scop La ce visează o floare de păpădie? O floare de păpădie visează la mai mult de o mie de zboruri către lună și prin soare-napoi Ba, visează câteodată că oameni ca noi, ca mine și ca tine, cu inimile pline de fulgi nenumiți ‘de zăpadă’, o să-și cânte bucuria înfloririi în stradă Tu nu știi, dar păpădiile nu se pot scutura dacă o inimă mică nu își suflă toată dragostea sa peste părul lor necăjit de o adiere de vânt în trecere pe la mijlocul prieteniei dintre cer și pământ Unde se oprește un Vis? În lunga lui călătorie, un Vis se oprește acolo unde porțile Imaginației s-au închis Dar și acolo unde, în Împărăția Dragostei Fără Hotar, descoperă inimă după inimă bătând... în zadar Un Vis adevărat nu se arată niciodată când ești obosit, ori pe cale să ațipești – aceea este doar o scurtă visare, o călătorie ... înșelătoare Tu să nu fii tristă: sufletele de copii descoperă la timp că un capăt al Viselor nu există Geniul lor de mici visători permite chiar și celui mai naiv gând să se împlinească înainte ca oamenii mari din închipuire să se trezească Cât ține o copilărie frumoasă? O copilărie frumoasă ține cât stelele, mărunțelele, mișună cerește prin casă Cât în povestea vieții tale există părinți și prieteni adevărați, care nu pot îndura să o vadă pe Cenușăreasa cu rochia ponosită, ori pe Albă ca Zăpada cu ochii înlăcrimați O copilărie frumoasă ține, cu aproximație, cam o veșnicie, dacă ai grijă să îi faci, când mai pierde câte un dinte, o bucurie Dar, cel mai mult, copila mea, ține atunci când nu trăiești în suflet cu dorința, ori doar cu teama că o să crești Þie de ce îți este cel mai dor? Mi-e dor de un prieten, atât, de un suflet care să îmi țină cerului de urât, atunci când se întâmplă să mai picure câte-o stea în găletușa de la cișmea De lungi călătorii cu privirea spre norii de altădată, mâncându-și poamele albastre furate din sân, la hotar de copilărie neîntrebată, pe căpițe de fân Dor de o bucurie, mai ceva decât străvezie, cu vinișoare de lumină încâlcindu-se, întotdeauna pe față, deseori pe furiș, în cel mai dulce păienjeniș De ghicitul în visuri și de ținutul de șase, când linia inimii e întretăiată de hotărâri curajoase, când rămâi cu speranța înnodată de infinit, acolo unde, în fiecare zi, își mai serbează dispariția câte un copil fericit |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate