nu înțeleg ce îmi spui
vocea ta învăluie camera
o ninsoare într-un glob de cristal

zăpada se așterne nefiresc de încet

tremur

așa cum un pește se zbate înainte să moară

într-o zi însorită când oamenii se plimbă cu bărcile
iar aerul miroase a stătut

două zvâcniri și gata
îl lași să zacă până se zvântă apa pe el
îi scoți cârligul din buză

gura lui rămâne deschisă


%%%

pe scaunul ăsta
ne lasăm hainele
unele peste altele

doar ele rămân îmbrățișate toată noaptea

%%%

mirosim a pământ proaspăt arat
o iarbă crește din noi
de câte ori am trecut pe aici
mi-am lipit pielea de tine

ca de un ogor

%%%

ieri am deschis toate geamurile
am privit din pat cerul

până am adormit

%%%

avem nevoie de zile în care să nu ne mai auzim
în care mâinile noastre încetează să se mai caute

îmi șoptești ceva în timp ce te îndepărtezi
fereastra îți înghite cuvintele

sunetele rămân ancorate peste tot
ca inimile noastre

una în alta

după un accident aviatic
din care nu se mai recuperează nimic