Apare invidia băloasă pe câțiva pereți
precum melcii pe un asfalt uscat.
De cauți să îi găsești a ei rădăcină
la ceas de înserare este un semn barbar.
Să scormonești prea mult în adâncul ei,
arată că ești o naivă, porți o mare vină.

Poți să te întorci iar la invidie
pentru că ești apărată de gânduri subterane.
Ea are tentacule de caracatiță
și vine mereu cu biciul ei lucios
prin aerul ce nu se poate respira,
de multe ori ea ajunge și pe jos.

Invidia intră ca uraganul în creier
la oamenii înțelepți și la cei nevoiași.
Ne dă povețe chiar și idei geniale,
așteaptă pe la cotitură clipa.
Dânsa nu face nici două parale,
suntem sclavii ispitei, suntem niște trufași.