Mănunchi de adevăruri și șoapte debile
Se contopesc în mersul tău, copile,

De vei dori vreun rău albei flori anume,
Te voi preschimba în pulbere de grâne.

Te voi lovi, netrebnic ucenic, nu-ți fie teamă:
de-nvățătură, vei dărui la rându-ți o palmă de pomană.

Cuminte ai să-ngrijești de orice rădăcină,
Nu vreau a florilor lumină s-alunece în tină.

Și de-o veni aici prea frageda, stăpâna,
Îi vei săruta inelul, iar nu mâna.

Și îi vei dărui buchete fără nici un gând,
Zâmbind, cu capul în pământ, săpând.

Ești slugă, fii smerit și credincios, păgâne;
- Atâta spun: preafericit a te sluji, stăpâne.