poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-27 | | Înscris în bibliotecă de Corneliu Traian Atanasiu Am văzut fapte multe și grele spurcînd lumina și vîntul, datini neînțelese și jocuri de foc prin cetate. Goi, în lacuri verzi ca rugina de-aramă, am văzut oameni sărutînd lebede argintate. Am văzut cu spaimă în fața porții dansatoare săltîndu-și zăpezile pentru voievozi cu unghii mari - și-am văzut preoți în inuri îmbătîndu-și cerșitorii cu vinul cu care-au fost spălați morții. Am văzut femei arzîndu-și sămînța în flăcări rostul lor azvîrlit între două eternități ca o batjocură, sînii lor fructe coapte fără de lapte, răsuflarea lor omorînd albine și ierburi. Am văzut oaspeți străvezii pe țărmul sîngelui: copii care vor să se nască și nu sînt primiți (dacă ți-astupi urechile auzi prin sfere amara lor sete, murmurul surd la ferestrele lumii și cîntecul lor de ușurare cînd găsesc intrare în pomi, în cîni sau în paseri). Am auzit cuvinte multe și grele spurcînd lumina și vîntul. Ah, fii ai cetăților, voi credeți că nimenea niciodată n-a văzut soarele și că lumina curată e numai poveste. Întrebările voastre tulbură adîncimile, cu pietre răniți ochii fără răspuns ai fîntînilor și din tăcerile lor nu ghiciți sfîrșitul fără de veste. Ah, fii ai cetăților, în orișice faptă voi tăgăduiți pămîntului obîrșia cerească. Îngerii sosiți cu prescuri nu i-ați ospătat, aripile lor de praf nu le-ați șters, ci i-ați certat - din sînge smulgîndu-le penele, și împodobiți cu ele jucați, jucați în preajma galbenă a vițeilor blestemați. Șapte zile nu vor trece, șapte zile nu vor trece. Vai mie că trebuie s-aștept. Mi s-or cufunda în mare turmele de oi și cărbunii de vatră. Mi-aud cînii din fundul de mare cum latră. Vai mie, Doamne, că trebuie să tac cînd mă despoi. Femeia mea se va face stîlp de sare privind înapoi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate